Caută
Close this search box.

VIDEO Joe Biden: Retragerea din Afganistan, cea mai bună soluție pentru SUA

joe biden

Cu un ton hotărât, preşedintele SUA Joe Biden şi-a apărat marţi decizia de a pune capăt războiului american din Afganistan, în pofida criticilor puternice la adresa operaţiunilor de evacuare, haotice şi marcate de un atentat, relatează AFP.

Vă dau cuvântul meu, din suflet. Sunt convins că aceasta este decizia corectă, o decizie înţeleaptă şi cea mai bună decizie pentru America”, a declarat preşedintele american în cursul unui discurs solemn rostit la Casa Albă.

Am fost o naţiune în război de prea mult timp”, a spus preşedintele democrat, menţionând că alegerea a fost ”simplă” după acordul predecesorului său Donald Trump cu talibanii în 2020: ”Fie urmaţi angajamentul asumat de administraţia anterioară şi părăsiţi Afganistanul, fie spuneţi că nu vom pleca şi vom trimite zeci de mii de soldaţi la război”.

Alegerea reală a fost între plecare sau escaladare. Nu aveam de gând să prelungesc acest război etern şi nu intenţionam să prelungesc retragerea la nesfârşit’‘, a afirmat preşedintele american, citat de Agerpres.

Evacuarea a fost marcată de un atentat revendicat de gruparea Stat Islamic din Khorasan (EI-K), soldat cu moartea a peste 100 de persoane, între care 13 soldaţi americani, în apropierea aeroportului din Kabul.

Joe Biden a avertizat marţi grupul jihadist: ”Nu am terminat cu voi”. El a promis că va urma ”o strategie dură, nemiloasă, ţintită şi precisă, care urmăreşte teroarea acolo unde se află astăzi, nu acolo unde era acum două decenii”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri