Caută
Close this search box.

VIDEO Klaus Iohannis, la Adunarea Generală a ONU: Pandemia ne-a schimbat viețile, dar ne-a oferit și oportunități

Preşedintele Klaus Iohannis conduce, de marţi până joi, delegaţia României la segmentul la nivel înalt al celei de-a 76-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), care se desfăşoară la New York, în Statele Unite ale Americii.

Alături de şeful statului este prezent ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.

De la tribuna celei de 76-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, preşedintele Klaus Iohannis a susținut, în noaptea de marţi spre miercuri, că pandemia de Covid ne-a schimbat viețile, dar a oferit şi oportunităţi.

Șeful statului a făcut apel la soluţii comune, solidaritate şi cooperare.

Preşedintele a evidențiat nevoia eforturilor comune pentru gestionarea crizei sanitare globale.

Aceasta este a doua noastră dezbatere generală în timpul pandemiei de Covid-19, care ne-a schimbat fundamental modul de viaţă. Cu toate că pandemia a afectat aproape toate aspectele vieţii noastre, ea ne-a oferit şi oportunităţi de a învăţa, de a ne adapta şi de a face lucrurile mai bine”, a afirmat preşedintele Klaus Iohannis.

România crede cu tărie că valorile democratice şi o ordine internaţională bazată pe reguli, având ONU la bază, sunt fundamentale pentru construirea unui viitor mai sigur şi mai bun. Este esenţial un multilateralism eficient şi echitabil, de care să beneficieze în mod direct cetăţenii noştri. Pandemia ne-a arătat, totodată, că trebuie să găsim modalităţi de a reconstrui mai bine şi mai ecologic. Trebuie să ne reangajăm în procesul dezvoltării unor economii durabile, precum şi a unor societăţi reziliente, corecte şi incluzive, în care „nimeni nu este lăsat în urmă”. Într-adevăr, ar trebui să se acorde o atenţie deosebită nevoilor speciale ale celor vulnerabili”, a adăugat şeful statului.

Tema celei de-a 76-a sesiuni a Adunării Generale este „Construirea rezilienţei prin speranţă vizând recuperarea după pandemia de COVID-19, reconstrucţia durabilă, răspunsul la nevoile planetei, respectarea drepturilor omului şi revitalizarea Organizaţiei Naţiunilor Unite”.

Preşedintele Klaus Iohannis a depus marţi flori şi a ţinut un moment de reculegere în memoria victimelor atentatelor teroriste din 11 septembrie 2001, la memorialul construit în locul Turnurilor Gemene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri