Caută
Close this search box.

Vlad Voiculescu: Suntem pe locul 1 în Europa şi pe locul 10 în lume la numărul de decese zilnice

Vlad Voiculescu

Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu a comparat situaţia epidemiologică de acum cu cea din martie-aprilie când era ministru şi crede că oficialii ar trebui să ceară ajutorul ţărilor europene, după ce România a raportat cel mai mare număr zilnic de decese de coronavirsus.

”Măcar copiii să-i salvăm”, afirmă Voiculescu, atacându-l pe premierul Florin Cîţu pentru că a fost la Vama Veche în weekend, dar şi pentru eşecul campaniei de vaccinare.

Vlad Voiculescu a comparat, luni seară, într-o postare pe Facebook, situaţia epidemiologică de acum cu cea din martie-aprilie când era ministru.

El explică faptul că cei doi indicatori importanţi erau incidenţa şi numărul şi gradul de ocupare al paturilor ATI.

Martie – Aprilie:

1. maximum a fost de peste 6.000 de cazuri / zi;

2. 1400-1600 paturi ATI pentru pacienţii Covid19, aproape toate ocupate.

1. Nu mai departe de mâine vom depăşi deja 6.000 de cazuri / zi

2. Conform datelor oficiale, la nivel naţional avem doar 1087 de paturi de ATI; În toată România mai erau astăzi doar 19 paturi libere; în Bucureşti niciunul.

Şi totuşi, ce am văzut peste weekend la televizor au fost imagini cu Superman Cîţu la Vama Veche. Bravo”, a scris Voiculescu pe Facebook.

Acesta consideră că momentan Florin Cîţu nu mai are motiv să arunce vina pe Ministerul Sănătăţii.

Citește și: Eseu despre pandemie

Targetul de 1.600 paturi repetat papagaliceşte pare că a fost complet uitat chiar de către autorul acestuia acum când nu mai are niciun interes să arunce vina pe MS. După ce am auzit de sute de ori că “avem o campanie de vaccinare de succes”, astăzi suntem pe locul 1 în Europa şi pe locul 10 în lume la numărul de decese zilnice. Din fericire – şi asta este singura veste bună in acest context – celelalte ţări europene vor trece mult mai uşor prin acest val decât noi – o să le putem cere ajutorul, ceea ce premierul, dr. Arafat şi ministrul Cseke ar trebui să facă imediat. Măcar copiii să-i salvăm”, a mai scris Voiculescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri