Caută
Close this search box.

Amendă 5.000 de lei, de la CNA, pentru Antena 3, după injuriile la adresa lui Mălin Bot

Afirmațiile jignitoare și mincinoase făcute într-o emisiune de la Antena 3 despre jurnalistul Mălin Bot au atras o nouă amendă, de 5.000 de lei, din partea CNA, pentru televiziunea familiei lui Dan Voiculescu.

Autorii afirmațiilor mizerabile: Mirel Curea (redactor-șef adjunct Evz.ro) și Mugur Ciuvică, oameni de casă ai Antenei 3 și mari apărători ai infractorilor din politică.

„CNA a amendat Antena 3 cu 5.000 de lei, o amendă la mișto având în vedere banii acestui post Mafia TV, pentru denigrările la adresa mea”, a scris Mălin Bot, miercuri, pe Facebook.

Sancţiunea a fost dată în şedinţa de marţi, 12 octombrie 2021, a Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), precizează Paginademedia.ro.

Antena 3 a fost amendată cu 5.000 de lei pentru afirmaţiile lui Mugur Ciuvică şi Mirel Curea din emisiunea „Exces de putere” de pe 6 august 2021, realizată de Oana Stancu-Zamfir, soția senatorului Daniel Zamfir (PSD).

Sesizarea la CNA a fost făcută chiar de Mălin Bot.

Mugur Ciuvică despre Bot: „Eşec al psihiatriei”. Mirel Curea: „provocare” + bătaie aplicată „în legitimă apărare”

Sancţiunea de 5.000 de lei a fost propusă de Mircea Toma, membru CNA cu susținrea USR și pe care Mălin Bot l-a criticat dur în ultimele luni. Propunerea a fost votată cu 6 voturi „pentru” şi două „împotrivă”.

În emisiunea de la Antena 3 a fost difuzată o înregistrare a lui Mălin Bot, care s-a dus la restaurantul La Copac din Bucureşti, unde Dan Barna – pe atunci vicepremier și copreşedinte al USR-PLUS – și soția sau fuseseră hărțuiți de anarhista rusofilă Oana Lovin.

Invitaţii din emisiune au fost: Mirel Curea (Evz.ro), Mugur Ciuvică (invitat permanent al Antenei 3), Sarmiza Andronic (consultant politic), Alexandru Petrescu (PSD), Dan Podaru (PNL) și Horaţiu Şerb (patronul restaurantului La Copac) – ultimul, în direct prin telefon.

Mircea Toma, în şedinţa CNA:

 „Aş începe cu Mălin Bot. Cred că postul trebuia să-i acorde măcar posibilitatea să intervină, fie şi telefonic. Faptul că a fost difuzată înregistrarea pe care chiar Mălin Bot a făcut-o, repet, chiar nu are legătură cu subiectul care îl priveşte direct – cine este Mălin Bot şi ce face dânsul”.

Ce s-a spus la „Exces de putere” pe 6 august 2021

Mugur Ciuvică: „După care, pe ăştia atât i-a dus capul, încât să se mobilizeze să facă rău omului. S-a mobilizat cel mai bizar dintre ei, un fel de eşec al psihiatriei, s-a dus acolo, pe stradă, să facă scandal. Alţii s-au mobilizat pe la telefon. Acuma, cam ăştia sunt oamenii”.

Oana Stancu-Zamfir (moderator): „Cert este că e o mobilizare”.

Mugur Ciuvică: „Am înţeles… a spus patronul restaurantului, ieri, la emisiune, că Bot a agresat-o pe colega domnului Şerb. Sper să continue cu asta, adică să-i facă plângere respectivului pentru agresiune”.

Mirel Curea: „Mălin Bot, care este al ălorlalţi, la fel. S-a consacrat prin provocare. Provoacă situaţii. De ce? El are nevoie să provoace, ca să aibă nişte ştiri, că-i prosteşte pe unii să-i dea nişte bani pe ştirile pe care tot el le-a provocat.

Şi atuncea, eu… m-a ameninţat că-mi face plângere penală, abia aştept! Eu le recomand oamenilor care sunt provocaţi de oamenii ăştia să-i provoace şi ei, şi să le răspundă pe măsură şi să vadă căruia îi cedează nervii primul, că în felul ăsta intri în regimul legimitei apărări şi îl pui la punct rapid de tot. (…) Care, cum spune domnul Ciuvică, sunt eşecuri ale psihiatriei”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri