Caută
Close this search box.

Antena 3, 20.000 de lei amendă pentru emisiunea lui Răzvan Dumitrescu

răzvan dumitrescu

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a sancţionat, marţi, postul Antena 3 cu o amendă de 20.000 de lei din cauza neasigurării informării obiective a publicului, prin difuzarea unei serii de afirmaţii referitoare la vaccinul împotriva COVID-19 în cadrul ediţiei din 13 septembrie a emisiunii „Subiectiv”, moderată de Răzvan Dumitrescu.

Întrunit în şedinţă publică, Consiliul a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcţia de specialitate ca urmare a autosesizării şi a sesizărilor primite şi a decis să sancţioneze postul Antena 3 cu amendă de 20.000 de lei pentru ediţia din 13 septembrie a emisiunii „Subiectiv”, moderată de Răzvan Dumitrescu, precizează CNA.

Potrivit sursei citate, radiodifuzorul a încălcat dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504 / 2002, conform cărora „Toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor”.

Totodată, au fost încălcate prevederile art. 64 alin. (1) lit. a), b) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual („În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: a) asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii; b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă”).

În şedinţa CNA de joia trecută, Antena 3 a primit o amendă de 40.000 de lei pentru o altă ediţie a emisiunii „Subiectiv”, din 20 iunie, în cadrul căreia au fost făcute afirmaţii antivacciniste, încălcându-se dispoziţiile art. 64 alin. (1) lit. a), b) din Codul audiovizualului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri