Caută
Close this search box.

Aurora boreală ar putea fi văzută parțial în România, în această noapte

Deși pare greu de imaginat, sunt șanse ca pe cer să fie parțial vizibilă aurora boreală. Specialiștii previzionează apariția fenomenului chiar în cursul acestei nopți, potrivit TVR.

Raritatea a mai fost surprinsă la noi în urmă cu 5 ani, de un artist specializat în astrofotografie.

Aceste fotografii care surprind spectacolul cerului au fost realizate în 2015, în Harghita. Prezenţa aurorei boreale în România i-a uimit pe oameni care nu-şi imaginau că un asemenea fenomen poate fi văzut în ţara noastră.

De atunci, mulţi iubitori de astronomie şi fotografie aşteaptă revenirea fascinantului fenomen. Iar şansa ca acesta să fie revăzut este chiar în această noapte între orele 21.00 şi 3.00.

Pentru a surprinde fenomenul şi pentru a păstra amintiri preţioase, pasionaţii de fotografie sunt sfătuiţi să ia cu ei aparatură pe măsură.

Aurora boreală este o raritate pentru România, frecvenţa apariţiei unui astfel de fenomen fiind între 5 şi 10 ani. Şansele de a fi văzut cu ochiul liber sunt foarte mici. Fenomenul va fi văzut cel mai bine din judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud şi Harghita.

Explicaţia pentru care ar putea apărea şi la noi aurora boreală este legată de o puternică erupţie solară.

Un răspuns

  1. Nu ar trebui sa ne bucure acest fenomen deoarece acest fapt inseamna ca stratul de ozon de deasupra, care ne apara de radiatiile solare, a disparut!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri