Caută
Close this search box.

Caravană mobilă de vaccinare în toate sectoarele Bucureștiului. Unde se află în acest weekend

vaccinaţi complet

Caravana mobilă de vaccinare organizată de Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti se va afla la acest sfârșit de săptămână în parcarea unui complex comercial din şoseaua Siseşti, sectorul 1 al Capitalei.

Vaccinarea este gratuită şi nu este nevoie de o programare prealabilă pe platforma online, ci doar de un act de identitate valabil.

Imunizarea cu vaccinul Johnson & Johnson, administrat într-o singură doză, are loc în intervalul orar 10.00 – 17.00.

Toţi cei care doresc să se vaccineze o pot face în autobuzul STB special amenajat şi dotat cu tot ceea ce este necesar pentru imunizarea în deplină siguranţă, potrivit Agerpres.

Activitatea în cadrul centrului de vaccinare mobil este asigurată de o echipă formată din doi medici, doi asistenţi medicali şi doi registratori, cărora li se adaugă personalul cu atribuţii logistice.

Primăria Municipiului București precizează că, prin acest demers, se doreşte să se vină atât în sprijinul persoanelor vârstnice, care nu se pot deplasa pe distanţe lungi pentru imunizare, cât şi în sprijinul altor categorii de persoane care, din diverse motive, au dificultăţi să ajungă la un centru de vaccinare.

„Caravana mobilă de vaccinare” este un proiect care se va derula până la sfârşitul acestui an, autobuzul special amenajat urmând să staţioneze în fiecare weekend în alt loc din Bucureşti, în parcări ale unor centre comerciale, astfel:

– 16-17 octombrie – şos. Gheorghe Ionescu Siseşti, nr. 6, Sector 1

– 23-24 octombrie – str. Barbu Văcărescu, nr. 120-144, Sector 2

– 30-31 octombrie – bd. Theodor Pallady, nr. 51, Sector 3

– 6-7 noiembrie – şos. Olteniţei, nr. 388, Sector 4

– 13-14 noiembrie – str. Mihail Sebastian, nr. 88 C, Sector 5

– 20-21 noiembrie – str. Valea Cascadelor, Nr. 3, Sector 6

– 27-28 noiembrie – şos. Gheorghe Ionescu Siseşti, nr. 6, Sector 1

– 4-5 decembrie – str. Barbu Văcărescu, nr. 120-144, Sector 2

– 11-12 decembrie – bd. Theodor Pallady, Nr. 51, Sector 3

– 18-19 decembrie – şos. Olteniţei, nr. 388, Sector 4

– 25-26 decembrie – str. Mihail Sebastian, nr. 88 C, Sector 5.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri