Caută
Close this search box.

Centrul Neghiniţă: Un bărbat a fost reţinut în dosarul privind falsificarea certificatelor verzi

Un bărbat a fost reţinut, joi, de Poliţiştii Capitalei în dosarul privind falsificarea de certificate de vaccinare COVID-19.

„În luna august 2021, poliţişti din cadrul Poliţiei Sectorului 2 – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, au demarat cercetări cu privire la activitatea mai multor funcţionari publici, detaşaţi la un centru de vaccinare din Sectorul 2, care ar fi modificat, fără drept, date informatice implementate în evidenţa persoanelor vaccinate, (…) fiind înlocuite datele persoanelor vaccinate împotriva COVID-19 cu ale unor persoane care nu au fost vaccinate în realitate, având ca scop obţinerea frauduloasă a documentelor care să ateste vaccinarea”, informează un comunicat al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) transmis, joi, Agerpres.

Poliţişti ai DGPMB, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, au făcut, joi, cinci percheziţii domiciliare în dosarul în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals informatic şi au pus în executare 168 de mandate de aducere emise pe numele unor suspecţi, precum şi alte zece pe numele unor martori, ce urmează a fi audiaţi.

„În urma percheziţiilor au fost identificate şi ridicate mai multe mijloace de probă”, arată sursa citată. Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.

Centrul de vaccinare Neghiniţă a fost închis temporar, după ce procurorii şi poliţiştii au descins în această locaţie pentru a ridica probe în acest dosar, a informat primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri