Caută
Close this search box.

Cine e Stela Halichidis, şefa Spitalului din Constanţa, demisă de Cîţu şi numită de Mazăre

stela halichidis

Managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța, unde au murit șapte pacienți, în urma unui incendiu, la secţia AȚI, este Stela Halichidis.

Aceasta a fost numită în funcție în anul 2011, când primar al Constanței era Radu Mazăre. Spitalul este subordonat Primăriei Constanţa.

Stela Halichidis a refuzat să vorbească prea mult cu jurnaliștii, susțînând că-i este rău: ”Ce, vreți să mor aici?”.

„Toate defecțiunile au fost remediate, totul funcționa conform legii. Existau avizele legale, necesare, totul a funcționat, dar s-a întâmplat un necaz. O să vedem de la ce. (…)

Toate actele sunt în regulă, toate defecțiunile care au fost constatate s-au remediat. Nu era nimic în neregulă. (…)

Rețeaua a fost verificată, nu era supradimensionată. Nu a existat nimic în plus în afară de aparatura medicală, care are contract de mentenanță”, a precizat managerul, repetând că-i este rău.

În 2020, presa locală a scris despre un contract suspect încheiat de spital în anul 2011, când s-a asociat cu o firmă care avea pierderi și cifră de afaceri zero, iar contractul a fost încheiat fără licitație, pe 15 ani.

Potrivit Info Sud-Est, spitalul a cedat o clădire și un teren, pe care o firmă privată să poată desfășura consultațîi de boli infecțioase, la fel ca spitalul. Concurenţă neloială elementară, fără paravan.

“Firma cu care spitalul s-a asociat nu plătește chirie instituției, dar îi direcționează 15% din profit. Până acum, în schimbul clădirii de 821 de mp și a terenului de 470 de metri, spitalul a primit în medie 700 de euro lunar. Societatea, care înregistra pierderi, a început să facă profit după ce s-a asociat cu spitalul“, arată info-sud-est.ro.

Mai mult, dacă firma continua să înregistreze pierderi, spitalul se angaja prin contract ca, pe toată perioada celor 15 ani, să suporte din bugetul instituției 15% din valoarea acestora.

Societatea cu care spitalul s-a asociat a fost înființată pe 4 iunie 2009, la 10 zile după ce Stela Halichidis a fost numită manager al Spitalului de Boli Infecțioase.

Potrivit ultimei declarații de avere, Stela Halichidis, managerul spitalului, a vândut în 2020 un bun – natura sa fiind blurată în declarația de avere – de 385.000 de euro, dar banii nu se regăsesc în nici un cont bancar, nici în numerar, în această declarație. De altfel, ea nu menționează existența vreunui cont bancar, în declarația de avere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri