Caută
Close this search box.

Cioloş anunţă o întâlnire vineri cu Cîţu şi Hunor

dacian cioloş

Premierul desemnat, Dacian Cioloş, preşedinte al Uniunii Salvaţi România, a anunţat că, în cursul zilei de vineri, va avea o nouă întâlnire cu liderii PNL şi UDMR, menţionând că le-a transmis acestora intenţia lui de a forma cât mai repede un guvern.

„Am avut în această seară o întâlnire cu liderii PNL, UDMR, în care le-am expus planul meu odată ce am fost desemnat candidat de premier, că intenţia mea este să formez un guvern. Prioritatea pentru formarea unui guvern este refacerea coaliţiei. Am spus că acesta este obiectivul în jurul unui program de guvernare care să cuprindă măsuri prioritare, atât pentru gestionarea pandemiei, cât şi pentru gestionarea creşterii preţurilor la energie şi a implementării PNRR. (…) Obiectivul meu este să dăm un guvern cât mai repede, să mergem cu o soluţie în Parlament cât mai rapid. (…)

Colegii, preşedintele PNL, Florin Cîţu, şi preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, au spus că au nevoie de o discuţie în partid, ca să ia un mandat pentru o astfel de negociere şi că în următoarele zile, vineri, vom avea o întâlnire să vedem care sunt deciziile conducerilor celor două partide. Am înţeles că, în principal, Florin Cîţu are nevoie de această discuţie care va avea loc mâine în conducerea partidului”, a afirmat Cioloş, într-o conferinţă de presă la sediul USR.

Dacian Cioloş a precizat că le-a transmis liderilor PNL şi UDMR că pentru USR nu există o altă formulă de construcţie majoritară în Parlament la care să participe decât cea cu PNL şi UDMR şi susţinerea grupului minorităţilor.

„Am fost foarte clar încă o dată că pentru noi nu există o altă formulă de majoritate, nici cu PSD, nici cu AUR”, a subliniat Cioloş.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri