Caută
Close this search box.

Cioloș, înregistrare din ședința USR: „Eu nu o să intru în Guvern (…) De fapt, o să fiu, pentru că sunt prim-ministru, am uitat”

dacian cioloş

Prim-ministrul desemnat, Dacian Cioloș, a fost înregistrat într-o ședința de partid când le transmitea colegilor că nu va face parte din guvern.

Ulterior, Cioloș și-a amintit că este premierul desemnat și a revenit asupra afirmației.

„Evident că o să fiu pentru că sunt prim-ministru, am uitat de chestia asta”, spune Cioloș.

Înregistrarea publicată de psnews.ro a fost făcută duminică, la ședința Biroului Național al USR în care s-au stabilit lista miniştrilor şi programul de guvernare.

„Eu nu o să intru în Guvern, chiar dacă sunt președintele partidului, și vă asigur că o să organizez activitatea Biroului Național cu ajutorul secretariatului general în așa fel încât să nu existe sincope, să putem discuta și lua deciziile, inclusiv cele politice, care vor trebui asumate în Guvernul pe care îl vom conduce… de fapt…da, eu zic că nu o să fiu în Guvern, dar, dacă Guvernul trece, evident că o să fiu pentru că sunt prim-ministru, am uitat de chestia asta…”, spune Dacian Cioloș, citat de Digi24.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri