Caută
Close this search box.

Cioloş: ”Noi cu Florin Cîţu ca premier nu putem lucra, am încercat luni de zile, şi-a bătut joc”

dacian cioloş

Liderul PLUS Dacian Cioloş a declarat că partidul său nu mai are ce negocia cu Florin Cîţu, ca premier. El a criticat-o şi pe Raluca Turcan, ministrul Muncii, despre care a spus că nu a convocat acea echipă internă de lucru a coaliţiei pentru eliminarea pensiilor speciale.

”Noi nu mai avem ce să negociem cu Florin Cîţu ca prim-ministru. Nu cu el premier. (..) Din punctul nostru de vedere, premierul Cîţu trebuie să plece ca să putem căuta soluţii pentru deblocarea situaţiei, dacă PNL vrea o majoritate cu USR-PLUS, a afirmat Dacian Cioloş.

El a adăugat că PNL are de ales.

”Şi nu există, să vedem cine o să iasă, Cioloş sau Barna, şi care o să cedeze, că vor un minister, le mai dăm o funcţie. (…) Noi, cu Cîţu ca premier nu putem lucra, am încercat luni de zile, şi-a bătut joc de oportunitatea asta pentru România, doar ca să fie el ales în PNL.

Acum a fost ales, să se ocupe de partid şi să vedem, dacă vor o coaliţie cu USR-PLUS, atunci va trebui, unu, să avem un premier cu care să putem lucra şi doi, un plan de reforme foarte clar asumate, cu un calendar”, a mai afirmat Cioloş.

Liderul PLUS a criticat-o şi pe Raluca Turcan, ministrul Muncii, după ce aceasta a afirmat că toate reformele care nu s-au realizat au fost şi din cauza USR-PLUS.

”Eu nu vorbesc despre Raluca Turcan aici. (…) Să spună Raluca Turcan de câte ori a convocat acea echipă pe care noi am stabilit-o să discute despre pensiile speciale. Când a făcut ea propunerea de proiect de lege pentru eliminarea pensiilor speciale?

Când a făcut-o, că e în responsabilitatea ei?”, a acuzat Cioloş, precizând că el, personal, nu va mai comenta declaraţii ”şmechere şi politicianiste”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri