Coaliţia de centru-stânga eteroclită a lui Mario Draghi a obţinut victorii în alegeri municipale cu valoare de test, luni, în Italia, la Milano, Napoli şi Bologna încă din primul tur, şi ar putea să cucerească Roma şi Torino peste două săptămâni.
În pofida unui scuritn la care prezenţa la urne a scăzut (54%), fostul premier Enrico Letta, liderul Partidului Democrat (PD) a obţinut o victorie în alegeri parţiale la Sienne, revenind astfel în Camera Deputaţilor după şase ani.
”Am demonstrat că dreapta poate fi bătută”, şi-a exprimat satisfacţia toscanul, ”marele învingător al zilei” de luni, care îndeamnă la mobilizare în al doilea tur, la jumătatea lui octombrie.
Rămân de tranşat electoral două oraşe mari – Roma şi Torino, unde candidaţii PD înfruntă, peste două săptămâni, candidaţi ai coaliţiei de centru-dreapta – din care fac parte Liga lui Matteo Salvini, Fratelli d’Italia (post-fascişti) şi partidul Forza Italia al lui Silvio Berlusconi.
Centru-dreapta a fost înfrântă în acest prim tur, iar suveranismul intră în recul, analizează politologul Roberto D’Alimonte de la Universitatea Luiss din Roma.
În afara unei victorii clare în alegerile regionale din Calabria şi la Trieste, coaliţia condusă de către Meloni-Salvini a făcut contraperformanţă în marile oraşe.
”Am pierdut grav, n-am să pretind contrariul”, a recunoscut liderul Ligii, care a evocat în trecere întârzieri în desemnarea unor capete de listă.
Fratelli d’Italia se afimă în rândul dreptei iraliene, ”dar nu au obţinut progresele atât de aşteptate, iar candidatul lor la Roma ar urma să fie înfrânt în tururl doi”, apreciază Roberto D’Alimonte. ”Deci, lui Giorgia Meloni îi este greu să strige victorie”, conchide el.
Înfrângeri a suferit şi Mişcarea Cinci Stele (M5S, populişti), a fostului premier Giuseppe Conte.
La Roma şi Torino, două oraşe pe care le-a cucerit zgomotos în 2016, M5S a fost scos din joc luni, în primul tur.
La Roma, prmarul în exerciţiu Virginia Raggi a obţinut abia 20% dintre voturile exprimate, lipsită de votul periferiei, unde prezenţa la urne înregistrează o cădere liberă. Canddata M5S în Torino, Valentina Sganga, a obţinut sub 10%.
Partdul populist antisistem a obţinut însă victorii la Napoli şi Bologna, oraşe-laborator, în care M5S şi PD au candidat împreună.
Aceste rezultate sunt însă ”departe de nivelul ambiţiilor noastre”, a recunoscut Giuseppe Conte. ”Însă ele nu pot compromite noua drecţie” a partdului, şi-a exprimat el speranţa, în seara primei sale înfrângeri electorale.