Consiliul Naţional al Rectorilor (CNR) solicită Guvernului şi Parlamentului modificarea legislaţiei, în sensul în care aceasta să prevadă că accesul în spaţiul universitar este posibil în baza certificatului verde digital privind vaccinarea anti-COVID. Excepţie ar urma să facă, potrivit propunerii, persoanele care au contraindicaţii medicale privind imunizarea prin vaccinare.

„CNR solicită Guvernului/Parlamentului României modificarea cadrului legislativ astfel încât accesul în spaţiul universitar să se facă pe baza certificatului verde digital, cu excepţia celor care au contraindicaţii medicale”, este una dintre solicitările Consiliului Naţional al Rectorilor (CNR), reunit în acest week-end la Universitatea Transilvania din Braşov, în şedinţă de lucru.
Totodată, Consiliul Naţional al Rectorilor solicită organizaţiilor studenţeşti să contribuie la actualizarea periodică a situaţiei studenţilor vaccinaţi din universităţi.
La şedinţa în care s-a făcut această propunere, alături de reprezentanţii universităţilor a participat şi Ministrul Educaţiei, Sorin Mihai Cîmpeanu.
Forul reprezentativ al rectorilor solicită Guvernului şi Parlamentului suplimentarea finanţării instituţionale, având în vedere impactul creşterii salariului minim de la data 01.01.2022 şi creşterea preţurilor la utilităţi, suplimentarea finanţării destinate susţinerii activităţii de cercetare în universităţile româneşti.
De asemenea, propune Ministerului Educaţiei constituirea unui grup de lucru care să actualizeze Metodologia de finanţare a cercetării ştiinţifice universitare în instituţiile de învăţământ superior de stat şi solicită Ministerului Educaţiei transparentizarea tuturor datelor raportate de universităţi pe baza cărora se face finanţarea acestora.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here