Două ţinte de atins are România, după căderea Cabinetului Cîţu. Prima este să rămână un stat democratic. A doua este să aibă instituţional puterea să salvgardeze criza generată de pandemia de Covid-19.

Jocul oglinzilor relative

Problema este că realitatea politică s-a relativizat extraordinar, iar aceasta derutează electoratul la maximum. Toată scena actorilor politici, persoane fizice şi formaţiuni politice, afirmă cele mai felurite lucruri despre adversarii politici şi fiecare îl consideră pe celălalt depozitarul tuturor relelor.

Sub conducerea lui Florin Cîţu, majoritatea liderilor PNL acuză restul partidelor politice parlamentare de toate relele.

Pe USR, că sunt nişte trădători ai idealurilor democratice, pentru că s-au aliat cu neonaziştii AUR şi Ciuma Roşie PSD, pentru a da jos, prin moţiune de cenzură, Guvernul Cîţu.

Pe PSD, că rămâne acelaşi partid reacţionar, care lucrează politic în vena a ceea ce a făcut de 30 de ani din România şi, în primul rând, în vena a ceea ce a făcut în anii de guvernare 2017-2019, ai Regimului PSDragnea.

Pe AUR, că este exponentul suveranismului ultrareacţionar antieuropean, aservit Rusiei.

PSD răstoarnă realitatea politică clamată de PNL, afirmând că partidul condus (azi) de Florin Cîţu este emblema răului, guvernând antidemocratic şi acuzându-l de toate relele, chiar dacă aceste rele, enumerate foarte des în spaţiul public, intră-n coliziune între ele.

PSD acuză simultan PNL (şi USR, chiar dacă la moţiune acest partid a fost alături de frontul conjunctural format pentru demiterea Cabinetului Cîţu) de faptul că a închis oamenii în casă în pandemie, castrându-i de drepturi şi libertăţi, dar şi că a augmentat efectul pandemic, negăsind soluţiile pentru vaccinarea românilor contra Covid.

Nu mai contează acum pentru PSD că liderii acestui partid îşi scoteau masca sfidător, acum un an, numind-o botniţă, la tribuna Parlamentului şi în conferinţe de presă, nici că au făcut tot ce au putut pentru a mări numărul de infectări, printr-un complex de acţiuni politice şi instituţionale, în care au folosit cu cinism instituţiile colonizate, ca Avocatul Poporului sau CCR.

AUR se comportă de parcă liderii săi au ieşit acum din grotă. Îi pun mustaţă de Hitler lui Cîţu. George Simion îl ia de ceafă pe ministrul Finanţelor, Dan Vîlceanu, într-un direct, pe Facebook, în timpul moţiunii, pălmuindu-l peste obrazul stâng, ca Bunicu’ pe Nepot. Provocându-l, evident, pentru o eventuală reacţie a lui Vîlceanu, pe care apoi să o poată califica drept violenţă a acestuia.

Claudiu Târziu îl ameninţă voalat cu moartea pe un alt PNL-ist. Aceşti suveranişti ultrareacţionari nu sunt cu nimic mai prejos decât Frontul Naţional al lui Marine Le Pen, ori Alternative fur Deutschland, Movimento Cinque Stelle etc.

USR bate toate recordurile de plurioportunism, simultan autodeclarându-se partid de extremă democratică (termenul îmi aparţine mie, nu lor), aliindu-se cu PSD şi AUR, propunând să dea noul premier al coaliţiei pe care tocmai au făcut-o praf şi, în general, mişcându-se printre toate aceste categorii politice în contradicţie cu o naturaleţe şi o eleganţă îngrijorătoare.

Drumul optim spre echilibru

Care ar putea fi drumul optim al preşedintelui Klaus Iohannis, spre ieşirea din această paradigmă a haosului politic? În primul rând, tergiversarea. Săptămâna aceasta, Iohannis ar fi trebuit să aibă consultări cu partidele şi să desemneze un prim-ministru.

În loc să facă aceasta, amână tot procesul constituţional pentru săptămâna viitoare. Totul, în condiţiile în care este greu de crezut că lunea care urmează asperităţile dintre foştii membri ai coaliţiei, PNL, USR şi UDMR, se vor fi lustruit, ca printr-o minune, până la o toleranţă acceptabilă.

Va urma apoi probabil un “hai, coaliţie care l-aţi dat jos pe Cîţu, livraţi o majoritate de guvernare!”. Lucru cât se poate de corect şi fair din punct de vedere strict politic. Va fi însă o misiune imposibilă, pentru că este evident că USR nu va guverna niciodată cu AUR şi PSD, decât dacă doreşte să-şi semneze finalul carierei politice, ca partid.

În acest timp, CCR va fi poate întrebată, aşa cum se vehiculează acum, dacă este totuşi constituţional (CCR a dat Decizia 85/2020, care spune că preşedintele nu poate nominaliza de două ori acelaşi premier desemnat) ca şeful statului să desemneze de câte ori vrea acelaşi premier ş.a.m.d..

Cel demis prin moţiune de cenzură, by the way. Ori poate că această întrebare va rezida din jocul politic şi astfel va mai trece timpul, până când CCR va da o decizie. În funcţie de răspunsul CCR, Iohannis îl va desemna tot pe Cîţu, ori un aşa-numit “premier de sacrificiu”.

Ideal pentru aceasta este respectabilul gen. (r) Nicolae Ciucă, un erou. Nu manifestă ambiţii politice şi Florin Cîţu nu riscă probabil să păţească el, cu acesta, cum a păţit Ludovic Orban cu el. PNL nu ar ajunge, dacă Ciucă devine premier al unui guvern minoritar sau al unei noi coaliţii PNL – USR – UDMR, să aibă iarăşi două centre de putere (lucru pe care USR pare să-l adore, pentru că un PNL scindat între două centre de putere sângerează electorat fix spre partidul lui Cioloş şi Barna, care a anunţat că în 2024 USR vrea să devină principala forţă politică de dreapta a României).

Dacă totuşi Parlamentul respinge nominalizarea premierului de sacrificiu desemnat (fie el Ciucă, Bode sau oricine), urmează a doua nominalizare, la care Iohannis va reveni cu desemnarea lui Florin Cîţu, mişcare politică previzibilă.

Pentru ca acest premier desemnat să fie respins de Legislativ şi să se ajungă la alegeri anticipate (cum doresc PSD şi AUR, care par să crească în opţiunile de vot), trebuie ca majoritatea de la moţiunea de cenzură să funcţioneze, adică şi USR să fie de acord cu aceasta.

Or, intenţia de vot pentru USR fiind în scădere, este aproape sigur că USR nu va vota contra celui de-al doilea premier desemnat, decât dacă doreşte să-şi tragă singur un glonte în picior. Şi, chiar dacă îşi va trage acest glonte în picior, de la data la care preşedintele va desemna primul premier, până la data la care va fi respins cel de-al doilea premier desemnat, trebuie să treacă cel mult 60 de zile. Nu 61. Aşadar, este îndeajuns ca unii actori instituţionali să împingă procesul la un ecartament de 61 de zile, pentru ca tot procesul să se reseteze:

Constituţia României:
“ARTICOLUL 89
Dizolvarea Parlamentului
(1) După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.”

O constituţie făcută în aşa fel încât să nu putem avea alegeri anticipate. Aşadar, este previzibil că Florin Cîţu ar putea deveni prim-ministrul unui guvern monocolor PNL, minoritar. Avantajul ar fi că voinţa politică a unui guvern monocolor şi rapiditatea cu care se iau deciziile de politici guvernamentale este net superioară celei a unui guvern de coaliţie.

Guvernarea prin negociere

Dezavantajul ar fi că, pe fiecare iniţiativă guvernamentală, noul Cabinet Cîţu va fi obligat să negocieze cu forţele politice parlamentare. Aşa că vor exista proiecte pe care un executiv minoritar nu va găsi sprijin parlamentar.

Exemple:
– repararea Legilor Justiţiei, după atacul PSD, din anii 2017 – 2019; susţinută de minorkigtatea PNL – USR.
– perfecţionarea Codurilor Penale şi integrarea în ele a deciziilor CCR de neconstituţionalitate apărute de la finalul primului deceniu al acestui mileniu, până în prezent; susţinută de o minoritate PNL – USR.
– desfiinţarea Secţiei Speciale: susţinută de o minoritate PNL – USR.
– un caz punctual este cel al Consiliului ECOFIN de luna aceasta, al miniştrilor de Finanţe din statele UE, unde România ar trebui să semneze PNRR, iar dacă nu avem un ministru de Finanţe plin, se amână tragerile de bani europeni din PNRR;
– numirea unor PDG plini la SRTV şi SRR.

„Vreţi reformă? Votaţi-ne masiv!”

Aşadar, naraţiunea în care va intra PNL va fi că, înainte de alegerile din 2024, va trebui să spună electoratului: “Nu ne-am îndeplinit promisiunile x, y, z pentru că nu ne-aţi dat destule voturi. Votaţi-ne acum masiv!”. Dificil, problematic.

Punctul de maxxim, ca intenţie de vot pentru reformă, s-a consumat în primul val pandemic, în mai – iunie 2020. Acel moment propice reformei a fost pierdut. PSD, AUR, reacţionarii din UDMR trebuie să mulţumească Covid-19.

Deep-fake

În fine, cea mai mare problemă este că jocul de oglinzi politice relative în care am intrat, în care tehnicile deep fake se vor rafina atât de tare, în anii ce vin, încât în curând vor apărea pe Internet clipuri video cu Cîţu şi Iohannis dansând bump şi trăgând pe nas etnobotanice, nu mai avem o ierarhie clară a valorilor.

Este Florin Cîţu marele specialist în fiscalitate bugetară care ne poate scoate la liman? Este el cu adevărat priceput la politici economice de-al patrulea val? Unii afirmă că da, alţii că nu şi toţi aceştia sunt pe toate părţile politice cu putinţă, inclusiv tehnocraţi de vârf, fără ambiţii politice.

Mai există şi o altă teorie, care sună pe scurt astfel: “Uite Republica Moldova! Să facem ca ei!”. Da, este uşor de zis, numai că România nu este statul eşuat, fără instituţii de check & balance, în care o formaţiune politică de factura PAD să vină şi să radă tot, cu peste 50% majoritate parlamentară, chiuind.

România anilor care vin va fi probabil guvernată de coaliţii, ceea ce va îngreuna o astfel de acţiune radicală. Pe de altă parte, statul român este împănat cu instituţii de check & balance, precum curcanul de Crăciun cu crutoane, stafide, merişoare, roşii uscate ş.a.m.d..

Aceste instituţii sunt populate pe criterii politice şi răspund la comenzi politice, în loc să apere interesul public, pentru că scopul pentru care au fost create a fost pervertit. La o reformă radicală a oricărui Guvern, ele vor reacţiona, punând frână. Şi nu vă gândiţi doar la Avocatul Poporului şi CCR, că mai sunt multe altele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here