Caută
Close this search box.

Efectul Monica Pop asupra Antena 3. Nouă amendă primită de la CNA

monica pop

Membrul CNA, Mircea Toma, a spus că emisiunea la care participa Monica Pop a fost construită „de pe poziţie de antivaccinist cap-coadă”.

Este vorba despre emisiunea „Subiectiv”, de la Antena 3, moderată de Răzvan Dumitrescu. Însă forul a concluzionat că multe dintre mesajele spuse în emisiune „sunt mesaje antivacciniste”.

De asemenea, au fost criticate burtierele, afirmaţiile invitaţilor, lipsa de reacţie a moderatorului, precun şi informaţiile puse în dezbatere.

Tot la acea emisiune s-au difuzat și reportaje sau alte date despre vaccinarea din Israel şi SUA, chiar și declaraţiile unui medic audiat în Congresul American.

Afirmaţii făcute în emisiunea de la Antena 3:

”Pentru tineri sub 20 de ani, mortalitatea indusă de vaccinul covid e de 10 ori mai mare decât toate vaccinurile administrate celor de peste 20 de ani. ”

„O analiză publicată pe site-ul CDC din Statele Unite arată că vaccinul Pfizer prezintă un risc între 3 şi 5 ori mai mare de spitalizare pentru băieţi între 12 şi 17 ani comparat cu riscul de spitalizare pus de boală„.

Monica Pop, în dialog cu Răzvan Dumitrescu, a spus:

”Şi aşa… să ştiţi că eu am fost întotdeauna foarte pro-vaccinistă, pentru vaccinurile acelea împotriva bolilor care schilodesc şi ucid, dar să ştiţi că oricând sau întotdeauna vaccinul mi s-a părut un impact extrem de dur asupra unui organism”.

”Nu am înţeles din studiile astea, dar nu pare a fi nici măcar purtător un copil, deci nu cred că se pune problema aşa… mi se pare absolut… aşa cum a zis doctoriţa respectivă… un act criminal.”

”Cei vaccinaţi, dacă se îmbolnăvesc, fac sigur o formă uşoară… uneori, asimptomatică şi habar n-au că sunt bolnavi şi îmbolnăvesc pe toţi ceilalţi. Deci trebuie grijă foarte mare.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri