Compania Facebook a anunțat joi că își schimbă numele, parte a unui proces de rebranding și o schimbare de strategie care vine după ce platforma de social media este ținta unor critici intense în ultima perioadă.

Compania fondată de Mark Zuckerberg a anunțat schimbarea numelui în cadrul conferinței sale anuale pentru dezvoltatori și a motivat că noul nume sub care va opera reflectă mai bine ceea ce face acum firma, relatează BBC, citat de Digi24.

Noul nume al companiei-mamă va fi Meta, dar numele rețelei sociale cu care a pornit Mark Zuckerberg va rămâne Facebook. De asemenea, compania va avea și un nou logo.

Facebook și-a dezvăluit joi și planurile pentru metaverse, noul său proiect – o lume online în care oamenii se pot juca, pot lucra și comunica într-un mediu virtual, adesea cu ajutorul căștilor VR. Mark Zuckerberg a făcut o prezentare a metaversului, în care a arătat el însuși cum poate face, printre altele, scufundări virtuale împreună cu doi prieteni.

Facebook a anunțat joi că și-a schimbat numele în Meta, ca un semnal că își schimbă strategia pentru a pune accentul pe dezvoltarea lumii sale virtuale, în condițiile în care principala sa rețea socială este în criză. Anunțul a fost făcut de însuși Mark Zuckerberg:

„De acum încolo, vom fi în primul rând metavers. Nu Facebook în primul rând”, a declarat Mark Zuckerberg în discursul susținut la conferința anuală a companiei.

„Facebook este unul dintre cele mai utilizate produse din lume. Dar, din ce în ce mai mult, nu cuprinde tot ceea ce facem. În momentul de față, brandul nostru este prea strâns legat de un singur produs, încât nu poate reprezenta tot ceea ce facem”, a motivat CEO-ul companiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here