Caută
Close this search box.

Gheorghiţă: Toţi vaccinaţii cu Johnson & Johnson vor avea recomandare de rapel cu vaccinuri pe ARN mesager

valeriu gheorghiţă

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a recomandat persoanelor vaccinate cu Johnson & Johnson să facă boosterul pe bază de ARN mesager, respectiv Pfizer sau Moderna.

”În această săptămână, am decis, în baza recomandărilor şi studiilor ştiinţifice, că toate persoanele care au fost vaccinate cu vaccinul de la compania Johnson & Johnson vor avea recomandare de rapel după minim şase luni cu vaccinuri pe bază de ARn mesager, fie de la Compania Biontech/Pfizer, fie de la Moderna. În cazul în care se optează pentru vaccinul de la Moderna, doza va fi întreagă, echivalentul a 100 de micrograme”, a anunţat Valeriu Gheorghiţă.

Acesta a precizat că persoanele care au fost vaccinate cu vaccinul de la Johnson & Johnson vor putea opta la rapel şi pentru a face acelaşi tip de vaccin, adică Johnson & Johnson.

”Prima recomandare foarte fermă este de a face un vaccin pe bază de ARn mesager, dar se permite la opţiunea persoanei respective să se administreze doza de rapel cu acelaşi vaccin, de la Johnson & Johnson”, a mai afirmat Gheorghiţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri