Caută
Close this search box.

Grecia impune restricţii în Salonic

Grecia va impune restricţii de circulaţie pe perioada nopţii şi va interzice muzica în barurile, cafenelele şi restaurantele din Salonic, al doilea oraş ca mărime din ţară, ca urmare a creşterii cazurilor de COVID-19, a precizat joi guvernul, potrivit Reuters.

Numărul total al infecţiilor s-a stabilizat pe teritoriul ţării, dar cazurile au crescut accelerat în nordul Greciei.

Ministerul protecţiei civile a anunţat că Salonic şi zonele limitrofe, precum şi regiunea învecinată Halkidiki, alături de oraşul Larissa din centrul ţării, vor trece la restricţiile de nivel 4 începând din 1 octombrie.

Grecia a depăşit anul trecut prima fază a pandemiei mai bine decât alte ţări, dar s-a confruntat cu o recrudescenţă a bolii anul acesta, înregistrând o creştere a numărului de cazuri în ultimele săptămâni, potrivit Agerpres.

Grecia a raportat joi 2.232 de noi infectări şi 33 de decese asociate coronavirusului, numărul total al cazurilor de la începutul pandemiei ajungând la 655.767, iar bilanţul deceselor, la 14.828.

Circa 58% dintre greci sunt vaccinaţi cu schemă completă, la o populaţie de 11 milioane de locuitori.

Citește și: NASA lansează misiunea „Lucy” care va studia asteroizii

Guvernul speră să atingă pragul de 70% persoane vaccinate în încercarea de a construi o imunitate pe scară largă împotriva virusului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri