Caută
Close this search box.

Ioana Mihăilă a dat vina pe INSP şi pe Cîțu și a picat cu brio examenul din comisiile de specialitate

Ioana Mihăilă, propusă pentru funcţia de ministrul al Sănătăţii, a afirmat, marţi, la audierea în comisiile parlamentare de specialitate, că pe parcursul verii a primit patru avertizări din partea Institutului Naţional de Sănătate Publică privind valul patru al pandemiei de COVID-19, precizând că ultima dintre acestea indica un necesar de aproximativ 450 de paturi de terapie intensivă.

„Pe parcursul verii am primit patru avertizări din partea Institutului Naţional de Sănătate Publică, dar la ultimele am trimis o adresă tocmai solicitându-le să recalculeze riscurile deoarece ei estimau, după ce au recalculat riscurile, că România ar avea nevoie de aproximativ 450 de paturi de terapie intensivă atunci când se atinge numărul maxim de cazuri. Aceasta a fost ultima evaluare a INSP care mi-a fost transmisă mie în data de 2 septembrie 2021”, a spus Mihăilă.

Ea a adăugat că existau acorduri-cadru pentru achiziţia de medicamente pentru tratarea pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus, însă este nevoie de buget.

„Medicamentele care se utilizează în tratamentul COVID-19 erau trecute şi în protocolul anterior de tratament, ba mai mult, în timpul verii, am trimis solicitări comisiilor de specialitate, atât Comisiei de boli infecţioase, cât şi Comisiei de pediatrie de a vedea şi de a revizui protocoalele de tratament şi monotorizare a pacienţilor COVID-19, solicitări la care comisiile au răspuns parţial.

Vă pot pune la dispoziţie după această şedinţă solicitările, aşa cum vă pot pune la dispoziţie toate avertizările transmise de către INSP. Medicamentele erau prevăzute în protocol – spitalele puteau achiziţiona inclusiv acest medicament Favipiravir. El se afla în stoc la distribuitor. (…) Pentru medicamentul Remdesivir exista acord-cadru cu Comisia Europeană. Trebuiau făcute doar comenzi, dar comenzile se fac atunci când există buget.

Rectificarea bugetară a fost votată în 8 septembrie, ziua în care eu mi-am dat demisia. Pentru medicamentul Tocilizumab, raportul de achiziţie a fost semnat în data de 1 septembrie. Achiziţiile după ce acordul-cadru a fost semnat în 20 septembrie putea fi realizate, dar trebuia să existe buget”, a explicat Ioana Mihăilă.

Potrivit acesteia, pentru anticorpii monoclonali există acorduri-cadru cu Comisia Europeană.

„Pentru anticorpii monoclonali există acorduri cadru cu Comisia Europeană, iar Ministerul Sănătăţii şi-a manifestat intenţia de a participa la aceste acorduri-cadru în calitate de cumpărător, dar pentru a putea achiziţiona aceste medicamente este nevoie de buget”, a mai susţinut Mihăilă,citată de Agerpres.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri