Caută
Close this search box.

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, apel pentru un guvern de pandemie, cu Rafila şi Cercel

ciolacu

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a făcut un apel, miercuri, către toţi şefii de partide parlamentare să se întâlnească imediat şi să găsească o soluţie pentru a scoate România din criză.

„E clar că acest guvern nu are cum să treacă. Ştie şi domnul Cioloş, ştie toată lumea. Este o bătaie de joc la adresa românilor, nu putem accepta un ministru al Sănătăţii care este părtaş la acest dezastru sanitar. Dar trebuie să punem urgent ceva în loc. De aceea, fac un apel către toţi şefii de partide prezenţi în această sală: vă cer să ne întâlnim imediat şi să găsim împreună o soluţie pentru a scoate România din criză.

Gata cu politica! Nu se mai poate aşa. Trebuie să facem altceva, trebuie ca polticienii să facă un pas în spate şi să aducem specialişti şi experţi în sănătate care să vină urgent cu un proiect prin care să reducem numărul de morţi. Avem medici foarte buni şi aici, în Parlament.

Spectacolul sinistru trebuie să înceteze. Vă cer să fiţi în al 12-lea ceas bărbaţi de stat. Vă cer să fiţi alături de români în acest război cu moartea. Vă cer să nu mai rămâneţi o pată urâtă şi neagră în istoria acestei ţări”, a spus Ciolacu, în plenul reunit al Parlamentului.

El a adăugat că, în timp ce oamenii politici au stat în Parlament să facă iarăşi politică, „alte câteva zeci de români au pierdut lupta cu viaţa”.

„La fiecare 2 minute şi jumătate un român moare răpus de COVID. Asta este moştenirea lăsată de ultima guvernare. (…) În această sală în care s-au rostit iar discursuri încap maximum 500 de persoane. Gândiţi-vă că astăzi am fi o sală arhiplină şi la balcoane şi am fi 574 de oameni, pentru că ieri 574 de români ca dvs au murit de COVID. 574 de români care astăzi nu mai sunt. 574 de familii rămase fără cineva drag. Sunt copii care mor în timp ce clasa politică se ţine de tot felul de jocuri ridicole pentru a accede la putere.

Noi mai venim aici să spunem discursuri, noi mai avem tupeul să le spunem oamenilor că suntem responsabili. Noi mai stăm să analizăm cine este spartan şi Superman. Chiar nu ne pasă deloc de ceea ce se întâmplă? Acest joc politic al actualei puteri a mers prea departe. Egoismul, aroganţa şi lipsa de asumare ne-au adus în această situaţie dramatică”, a susţinut Marcel Ciolacu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri