Pentru a reduce presiunea din lanțul de aprovizionare și a combate efectele crizei de șoferi, Guvernul britanic vrea să permită firmelor europene cabotaj nelimitat în Regatul Unit. De aceea, înainte să finalizeze proiectul de lege în acest sens, le-a solicitat transportatorilor străini să participe, până pe 21 octombrie, la un sondaj online care își propunea să determine și durata acestei scheme.

Reamintim că în prezent companiilor europene li se permit două operațiuni de cabotaj în Marea Britanie, în șapte zile, dar prin noua reglementare se va da voie la un număr nelimitat de curse, în două săptămâni.

Asociația olandeză de transport și logistică TLN pledează de mult timp pentru extinderea operațiunilor de cabotaj în Marea Britanie, din cauza problemelor din lanțul logistic, dar inițiativa părea imposibil de pus în practică, deoarece acordul Brexit nu lăsa loc pentru asta. Totuși, nevoia de transport și de aprovizionare din Regatul Unit este mare.

Legea este încă în faza de consultare publică, iar TLN speră că situația de urgență în care se află Marea Britanie va face să se accelereze lucrurile și să se extindă cabotajul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here