Caută
Close this search box.

Medicul Radu Țincu: ”În București, colegii din Terapie Intensivă au coborât în camerele de gardă”

Radu Țincu

Radu Țincu, medic primar ATI la Spitalul Floreasca, a declarat la B1 că este foarte dificil să gestionezi o criză sanitară cu instabilitate politică. „Sigur că toată criza politică nu face decât să dezorienteze, pe de o parte, populația și, pe de altă parte, chiar și autoritățile locale sau spitalele”.

Medicul a explicat că medicii trebuie ajutați de autorități cu măsuri ferme de combatere a răspândirii pandemiei.

În principiu, la acest moment, cu o asemenea transmitere extrem de accelerată, cu o rată de incidență foarte ridicată, cu o rată de pozitivare a testelor foarte ridicată, e nevoie de o perioadă de două-trei săptămâni ca să putem recăpata controlul, dacă vom respecta regulile – și aici discutăm de respectarea lor în fapt, adică să purtăm mască de protecție, să evităm deplasările inutile, să ne distanțăm unii de ceilalți și să se respecte acest lucru. E foarte dificil dacă aceste măsuri sunt doar pe hârtie și nimeni în practică nu le supraveghează a fi respectate”, a declarat Radu Țincu.

Potrivit medicului, la bilanțul de marți, România a înregistrat jumătate din nivelul maxim de mortalitate pe care îl atingea Italia în primul val pandemic.

În București, colegii din Terapie Intensivă au coborât în camerele de gardă, au fost date ventilatoare în camerele de gardă pentru a putea suplimenta numărul de aparate de ventilație mecanică. Lumea în continuare crede că spitalele sunt goale și că toată această prezentare publică este o mascaradă, dar în realitate astăzi au murit 442 de români, sunt jumătate din nivelul maxim de mortalitate pe care l-a atins Italia în primul val”, a mai declarat Radu Țincu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri