Natalia Oreiro a primit cetăţenia rusă de la Putin

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, i-a acordat luni cetăţenia rusă cântăreţei şi actriţei uruguayene Natalia Oreiro, foarte populară în această ţară pentru rolurile sale în numeroase telenovele, relatează EFE.

Natalia Oreiro, care vizitează periodic Rusia, a prezentat o cerere pentru primirea cetăţeniei în iunie 2016, potrivit portalului Gazeta.ru, citat de Agerpres.

Artista de origine spaniolă, născută în Uruguay, şi-a exprimat în numeroase ocazii dragostea faţă de Rusia.

Cu ocazia Zilei Naţionale a Rusiei, sărbătorită la 12 iunie, Oreiro a postat un mesaj pe Twitter în care purta un „kokoshnik” de culoare roşie (un acoperământ de cap tradiţional rusesc purtat de femei şi fete), pentru a-i felicita pe ruşi cu această ocazie şi pentru a-i asigura că „Rusia este şi patria mea”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *