Caută
Close this search box.

Pană totală de curent în Liban

Libanul este afectat de o pană totală de curent începând de sâmbătă, după încetarea activităţii a două centrale electrice importante ca urmare a lipsei combustibilului, a anunţat compania naţională Electricite du Liban (EDL), relatează AFP.

Afundată într-o criză fără precedent, descrisă de Banca Mondială drept una dintre cele mai grave din istoria lumii după 1850, ţara se confruntă de luni de zile cu raţionalizarea draconică a energiei electrice – care a culminat cu peste 22 de ore pe zi – şi cu dificultatea de a importa combustibil pe fondul unei căderi istorice a monedei naţionale şi a fondurilor insuficiente de monede străine.

Aceste pene de curent paralizează viaţa populaţiei şi mai multe sectoare vitale, în timp ce furnizorii de generatoare private, care deseori preiau controlul, raţionalizează, de asemenea, întreprinderile, spitalele şi gospodăriile, pe fondul cantităţii insuficiente de combustibil.

„După ce uzina de la Deir Ammar a fost nevoită să sisteze producţia de energie electrică ieri dimineaţă din cauza epuizării rezervelor sale de motorină, uzina de la Zahrani a fost închisă de asemenea în această după-amiază din acelaşi motiv”, a indicat EDL într-un comunicat citat de Agerpres-

Acest lucru a condus la o „prăbuşire totală a reţelei, fără nicio posibilitate de revenire pentru moment”, se precizează în comunicat, în timp ce restul centralelor electrice din ţara funcţionează la capacitate minimă.

Aceasta este a doua pană totală de curent de la începutul lunii. În cazul celei dintâi, distribuţia energiei electrice a fost restabilită câteva zile mai târziu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri