Caută
Close this search box.

Părintele Constantin Necula s-a infectat cu Covid

constantin necula

Constantin Necula este primul preot numit consultant, în Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă din Sibiu, numit de către prefectul Mircea Dorin Creţu, cu scopul de a ajuta în lupta împotriva pandemiei.

Cunoscutul preot a învins COVID-19 şi s-a implicat constant în a ajuta bolnavii de cancer, şi nu numai, fiind un susţinător declarat al medicilor.

„Prin Ordinul Prefectului 540/27.10.2021 a fost numit în Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu, în calitate de consultant, PC.pr. conf.univ.dr.habil. Constantin Valer Necula, cadru universitar al Universităţii ‘Lucian Blaga’ din Sibiu şi consilier al IPS dr. Laurenţiu Streza, mitropolitul Ardealului şi arhiepiscopul Sibiului. Domnul prefect Mircea Dorin Creţu apreciază Înalta Binecuvântare acordată acestei colaborări şi speră ca ea să aducă un plus de încredere şi eficientizare a colaborării interinstituţionale la nivelul judeţului Sibiu”, a transmis Prefectura Sibiu.

Preotul Constantin Necula a precizat, pentru Agerpres, că urmează să se implice activ în ajutorarea medicilor şi autorităţilor şi va respecta decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de a îndruma orice enoriaş să asculte de sfatul medicilor.

„Pot să fac o serie de analize de teren şi apoi să le duc în Comitet (Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu – n.r.). Pot să ascult oamenii mai mult decât au ei posibilitatea să o facă, pentru că ei toţi sunt pe viteză, pe repede înainte.

Pot să sprijin colectivele medicale, oricum fac asta de un an de zile, prin telefoane, prin cărţi”, a spus preotul.

„Soluţia este la medic, nu este nici la preot, nici la vedeta de televiziune, nici la jurnalişti, nici la politicieni”

Întrebat dacă s-a vaccinat împotriva COVID-19, preotul Constantin Necula a replicat: „Din moment ce am trimis oamenii la medici şi eu m-am consultat cu medicii”.

„Eu, de când a început campania de vaccinare, am spus că soluţia este la medic, nu este nici la preot, nici la vedeta de televiziune, nici la jurnalişti, nici la politicieni. E la medic. (…) Am obligaţia de a avea rezervă (de a răspunde dacă m-am vaccinat sau nu – n.r.), un preot nu spune nici pro vaccin, nici anti vaccin. Dacă menţine hotărârea pe care a luat-o Sinodul, el trebuie să fie neutru în afirmarea lucrului ăstuia”, a explicat părintele Constantin Necula.

Preotul Necula a fost infectat cu virusul SARS-CoV-2, însă a precizat că a avut o formă care „nu a fost atât de complicată ca la alţii, pe care i-a văzut murind”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri