Caută
Close this search box.

Pericol de poluare în Marea Neagră. O navă încărcată cu tone de uree a eșuat

Pericol de catastrofă ecologică în Marea Neagră din cauza unui vas cu îngrășăminte, eșuat pe coasta bulgară. Autoritățile de la Sofia au întârziat operațiunile de salvare câteva zile, iar acum se cer anchete.

La bordul navei cargo cu echipaj turcesc se aflau 3.300 de tone de uree. Vasul navighează sub pavilion panamez și se îndrepta spre Varna. A eșuat pe 20 septembrie la cîțiva km de rezervația naturală Kaliakra. Armatorului i s-a cerut să ia măsuri, însă acesta a propus să arunce cantități de uree în mare. Ureea se folosește în agricultură, dar în contact cu apa emite particule toxice pentru mediul marin și pentru viețuitoare.

Autoritățile bulgare au intervenit după 8 zile, potrivit Euractiv, cînd au trimis nave de salvare cu echipamente inadecvate. Ulterior în zonă a fost adusă o macara plutitoare. Între timp, cantități de uree s-au revărsat în Marea Neagră.

ASEN LICHEV, ministrul interimar al mediului: Am dispus ca șeful departamentului juridic sã pregătească o scrisoare cãtre instituțiile de anchetã. Voi cere o investigație pentru infracțiuni referitoare la mediu, așa cum sunt prevăzute în Codul Penal, împotriva administrației maritime.

Citește și: Florin Cîţu: Managerii de spitale trebuie să rezolve problema paturilor ATI

Directorul administrației maritime bulgare a fost demis. O zonă de 1 km în jurul navei este monitorizată pentru aspecte legate de poluare. Guvernul interimar al Bulgariei a înființat un comandament de criză pentru gestionarea situației.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri