Caută
Close this search box.

Peste 50 de percheziţii în Dolj, Mehedinţi şi Olt într-un dosar de trafic de droguri

diicot

Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova, au efectuat 53 de percheziţii domiciliare în municipiile Craiova, Caracal, Drobeta Turnu Severin şi în mai multe localităţi din judeţele Dolj şi Mehedinţi, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, format din 25 de suspecţi, specializat în săvârşirea infracţiunilor de trafic internaţional de droguri de mare risc, trafic intern de droguri de risc şi de mare risc şi punerea la dispoziţie a unui local pentru consum ilicit de droguri.

Potrivit DIICOT, începând cu anul 2019, mai mulţi suspecţi au constituit un grup infracţional organizat, la care ulterior au aderat şi alte persoane, activitatea membrilor acestora constând în aprovizionarea, iar ulterior în distribuirea de droguri de mare risc, în special, cocaină, mai multor consumatori şi dealeri de pe raza judeţelor Dolj şi Olt.

„De asemenea, s-a reţinut faptul că unul dintre membrii grupării a comercializat cocaină contra sumei de 100 euro/gram, într-un club de pe raza municipiului Caracal, administratorul localului punându-l la dispoziţie pentru consumul de droguri. În urma percheziţiilor efectuate în cauză au fost identificate diverse cantităţi de droguri de risc şi de mare risc, un act de identitate fals, o bancnotă de 50 euro falsă, precum şi sumele de 58.000 de lei, 40.000 de euro, 4.100 de dolari, 680 lire sterline”, se precizează într-un comunicat al DIICOT.

La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, au fost aduse, în vederea audierii, 15 persoane.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Serviciilor de Combatere a Criminalităţii Organizate din judeţele Olt, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea şi Caraş-Severin, al Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti şi Timişoara, al Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, precum şi al Grupării Mobile de Jandarmi Craiova şi al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Mehedinţi.

Citește și: Primarul Timișoarei NU face față exploziei prețurilor la energie

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri