Caută
Close this search box.

Primă întâlnire între Nicolae Ciucă şi Kelemen Hunor

nicolae Ciucă

Ministrul interimar al Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a declarat că premierul desemnat, Nicolae Ciucă, va avea vineri o întâlnire cu preşedintele UDMR, Kelemen Hunor.

„A existat un contact. Premierul desemnat, domnul Ciucă, l-a sunat pe preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, pot să confirm acest lucru şi mâine va avea loc o primă întâlnire între premierul desemnat şi preşedintele UDMR. (…)

Nouă ne place să fim echilibraţi şi reţinuţi, aşa încât o să aşteptăm această discuţie, mâine, probabil, care se va extinde la o echipă mai largă între cele două partide, respectiv între soluţiile care sunt şi soluţiile care, până la urmă, trebuie să aibă voturile necesare”, a afirmat Cseke Attila joi seară, în cadrul unei emisiuni la B1 TV.

Potrivit acestuia, UDMR îşi doreşte un guvern cu puteri depline cât mai rapid posibil şi o soluţie politică trebuie găsită până la începutul săptămânii viitoare.

„Noi ne vom strădui în continuare să fim un factor de stabilitate”, a subliniat Cseke Attila.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri