Primăria New York retrage din instituţie o statuie a lui Thomas Jefferson (trecut sclavagist)

thomas jefferson

Municipalitatea din New York a aprobat retragerea statuii lui Thomas Jefferson, unul dintre părinţii fondatori ai Statelor Unite, care de mai mult de un secol s-a aflat în sala Consiliului său, din cauza trecutului sclavagist.

O comisie a Consiliului municipal a adoptat în unanimitate retragerea statuii lui Jefferson, care a fost şi unul dintre autorii Declaraţiei de Independenţă a SUA. El avea pe plantaţia sa din Virginia mai mult de 600 de sclavi. A avut şase copii cu una dintre sclave. Retragerea a fost cerută de mai mulţi ani de consilierii municipali de origine latină şi de culoare, iar statuia va fi mutată într-o sală a societăţii istorice a oraşului New York.

Al treilea preşedinte american, „Jefferson reprezintă cu siguranţă cele mai ruşinoase pagini din lunga şi nuanţata noastră istorie”, a explicat Adrienne Adams, consilieră de origine afro-americană.

Dezbaterea privind prezenţa acestei statui în sala Consiliului Primăriei din New York a fost relansată odată cu mişcarea Black Lives Matter, născută după decesul afro-americanului George Floyd, asfixiat sub genunchiul unui poliţist alb în mai 2020 la Minneapolis.

După mai mulţi ani de tensiuni axate pe trecutul scalvagist al SUA, cel mai important monument criticat drept un simbol rasist în ţară a fost demolat pe 8 septembrie, în Virginia.

Statuia uriaşă a generalului Lee, fost comandant al sudiştilor, a fost dată jos de pe piedestal, după mai mult de 130 de ani, în Richmond.

În timp ce numeroase monumente confederate din patru colţuri ale ţării au fost demontate – uneori în plină noapte – în contextul mişcării Black Lives Matter, guvernatorul democrat al statului Virginia, Ralph Northam, a dorit să dea un exemplu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *