Caută
Close this search box.

Revoltă furibundă la Sibiu: Prefectura luată cu asalt. Prefectului liberal i se cere demisia (VIDEO)

Cei 16 primari PSD din județul Sibiu, consilieri locali și lideri ai organizației au intrat cu forța vineri, în Instituția Prefectului Sibiu, fiind extrem de furioși și cerând socoteală pentru felul în care s-au împărțit banii din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziția Guvernului.

”Primăria Municipiul Sibiu figurează cu zero lei, vorbim de orașul cu cea mai ridicată incidență.

Vorbim de zero, domnul prefect, vorbim de zero”, i-a reproșat un consilier local prefectului Mircea Crețu. ”Ce să fac, să vând pădurile, să plătesc?”, l-a întrebat un primar pe prefectul liberal, în timp ce i se striga să-și dea demisia din funcție.

Primarii PSD protestează vineri și în județele Dâmbovița, Teleorman, Constanța, Prahova și Iași.

Prefectul Mircea Crețu le-a explicat primarilor că suma cerută Ministerului Dezvoltării a fost de 39 de milioane de lei, însă nu a primit decât 23,62 de milioane de lei.

”Chiar dacă mă acuză, e doleanța lor, nu am ce să fac. Acestea sunt sumele cerute de la Ministerul Dezvoltării. Apoi Ministerul Dezvoltării face propunerea mai departe. Eu am transmis toate cererile”, s-a justificat prefectul în fața presei.

Întrebat dacă i se pare echitabil felul în care au fost împărțiți banii din fondul de rezervă, prefectul i-a trimis pe primari la Ministerul Dezvoltării: ”Întrebați acolo dacă e echitabil la cei care au împărțit bani. Ce minister scrie acolo? Eu am transmis toate cererile”, le-a transmis prefectul social-democraților.

Întâmpinați de jandarmi

Primarii PSD au ținut de dimineață o conferință de presă la sediul partidului de lângă Piața Mare, iar apoi s-au deplasat la sediul Prefecturii Sibiu, pentru a-l întreba pe prefect după ce algoritm a făcut împărțirea banilor.

Au fost întâmpinați de jandarmi, iar liderul PSD Sibiu, Bogdan Trif, i-a solicitat portarului să-l cheme pe prefect, să stea de vorbă cu ei. ”Îi este rușine domnului prefect să vină aici, să coboare, să discute cu primarii? Chiar nu îi este rușine? Ați mai chemat și jandarmeria, chiar nu vă e rușine?”, a întrebat liderul PSD Sibiu.

În cele din urmă, delegația a fost primită într-o sală, iar prefectul le-a arătat documentele primite de la primarii din județ și documentul prin care cerea pentru județ 39 de milioane de lei.

Banii atribuiți, în medie, în localitățile cu primar PNL: 103,88 lei. La PSD: 19,11 lei. USR PLUS, PMP, PE sau independent: zero

95,95% din banii primiți de localitățile din județul Sibiu, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, au fost direcționați către primării PNL, reiese din documentele transmise de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Liberalii, din 42 de primării din județ, trei nu au primit niciun ban. E vorba de Marpod, Mediaș și Șelimbăr. În rest, celelalte 39 au primit în total 17,765 milioane de lei, o medie de 455.512 lei. Dacă ne raportăm la toate cele 42 de primării liberale din județ, media este de 422.974 de lei.

În comparație, din 16 primarii PSD au primit bani 14. Nocrich și Poplaca nu au primit niciun leu de la guvern, iar în total administrațiile social-democrate au primit 750 de mii de lei. O medie de 46.875 de lei pe primărie PSD, dacă ne raportăm la toate cele 16.

Niciuna din primăriile cu edil FDGR, USR PLUS, PMP, PE ori cu primar independent nu a primit niciun leu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri