Caută
Close this search box.

România în valul 4: Premierul anunță că în unele județe ambulanțele AJUNG în CINCI SAU OPT ore de la apel

Premierul Florin Cîțu a declarat vineri că în unele județe Ambulanțele ajung la cazuri urgente după 5 sau 8 ore. El le-a cerut vineri reprezentanților din sistemul sanitar să remedieze aceste probleme. De asemenea, premierul a spus că în unele județe Ambulanța ajunge la solicitările de testare pentru Covid după 5 zile. „Avem o situație care trebuie neapărat remediată. S-a ajuns în luna septembrie ca în anumite județe timpul de răspuns penru urgențe majore să fie de 5 sau 8 ore, la Ambulanță, iar pentru solicitările de testare Covid sunt județe în care Ambulanța cu echipajul de testare se prezintă la solicitare și cu 5 zile întârziere”, a declarat Florin Cîțu.

Acesta a spus că „așa ceva este inadmisibil” și a cerut în cadrul videoconferinței cu reprezentanții Centrului Național de Conducere și Coordonare a Intervenției (CNCCI) Ciolpani să remedieze rapid această situație. „Asta arată că nu a fost pregătit valul patru, când în iunie timpul de răspuns era mult mai mic, chiar și pentru testare se ajungea imediat”, a adăugat Cîțu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri