Caută
Close this search box.

România s-a raliat Codului Mondial Anti-doping

Proiectul de lege privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport a fost adoptat luni, de Senat cu unanimitate de voturi.

România se raliază astfel ultimelor prevederi ale Codului Mondial Anti-doping, informează Secretariatul General al Guvernului.

„România s-a raliat Codului Mondial Antidoping 2021 printr-o serie de modificări legislative coordonate de specialiştii Secretariatului General al Guvernului. Senatul a adoptat astăzi proiectul de lege al Guvernului privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport, lege absolut esenţială pentru ca sportivii români să poată continua să participe la competiţii internaţionale majore.

Constituit ca o urgenţă legislativă, proiectul a fost construit în echipă, de specialiştii Secretariatului General al Guvernului (SGG) şi cei ai Agenţiei Naţionale Anti-Doping (ANAD), instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea prim-ministrului prin Secretariatul General al Guvernului. Urgenţa a impus-o obligativitatea ce îi revenea României de a prelua modificările aduse de WADA Codului Mondial Anti-doping.

Doar negocierile şi angajamentele clare asumate de conducerile SGG şi ANAD au dus la amânarea declarării stării de neconformitate a României şi acceptarea unei scurte prelungiri a perioadei de adaptare legislativă în ţară”, potrivit Secretariatului General al Guvernului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri