Serbia va introduce obligativitatea unui ”permis de sănătate” COVID-19 pentru accesul în restaurante, cafenele şi baruri după ora 22:00, a anunţat miercuri premierul sârb Ana Brnabic, în contextul în care ţara se confruntă cu o agravare a situaţiei legate de infectarea cu coronavirusul, transmite Reuters.

Începând din 23 octombrie, persoanele care doresc să intre în restaurante, cafenele şi baruri după ora 22:00 vor avea nevoie de un permis – în formă tipărită sau digitală – ce atestă că titularul s-a vaccinat, s-a vindecat după trecerea prin boală sau a fost testat negativ la COVID-19.

Serbia, ce are o populaţie de 6,7 milioane de persoane, înregistrează o medie zilnică de 6.000 de cazuri noi de COVID-19. Până în prezent, au fost raportate peste 1 milion de cazuri de COVID-19 confirmate şi 9.214 decese.

”Situaţia epidemiologică este catastrofală şi nu se ameliorează”, a declarat Brnabic, într-o conferinţă de presă, la Belgrad.

”Dacă cineva se gândeşte să falsifice (permisul de sănătate), atunci îşi păcăleşte familia, copiii, părinţii şi bunicii şi îi infectează”, a spus ea.

Anul trecut, Serbia a aprobat vaccinurile Pfizer, AstraZeneca, Sinopharm şi Sputnik V pentru programul de vaccinare a populaţiei sale. Aproximativ 50% dintre sârbi s-au vaccinat cu două doze.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here