Caută
Close this search box.

Și-au anunțat demisia chiar acum. Ruptură în PNL și critici aspre la adresa președintelui și a premierului

Situația nu este deloc obișnuită sau previzibilă.

După ce fostul lider liberal Ludovic Orban și-a anunțat luni, 25 octombrie, demisia din grupul parlamentar PNL, mai mulți apropiați ai acestuia au decis să urmeze aceeași cale. Astfel, un deputat și un senator de la PNL și-au anunțat demisia, miercuri, în plenul Camerelor.

Ruperea de PNL a început. Apropiații lui Ludovic Orban și-au anunțat demisia

Astfel, cei doi au explicat faptul că nu pleacă încă din formațiune şi i-au atacat dur pe președintele Klaus Iohannis şi pe preşedintele PNL Florin Cîţu.

Primul dintre ei, deputatul PNL Alexandru Kocsis, a spus în plen că se retrage din grupul PNL şi va activa cel puţin temporar ca parlamentar neafliliat. Acesta a subliniat că nu va demisiona din PNL, dar nu vrea să gireze deciziile actualei conduceri a PNL.

Al doilea dintre ei, senatorul PNL Ovidiu Florean, a declarat că şi-a depus demisia din grupul parlamentar senatorial PNL şi urmează să activeze ca neafliliat. Acesta a arătat că decizia sa are ca motivaţie atitudinea majorităţii colegilor, care din obedienţă pentru preşedintele Klaus Iohannis, au girat dezastrul crizei sanitare.

Explicația oferită de senatorul PNL Ovidiu Florean

„Nu am nicio şansă să îmi onorez angajamentele luate în faţa oamenilor. Preşedintele Klaus Iohannis l-a susţinut pătimaş pe domnul Florin Cîțu. În perioade de criză, oamenii politici trebuie să se sacrifice pentru popor, la noi a fost sacrificat poporul”, a spus senatorul, fiind de părere că toate aceste decizii au dus la destrămarea coaliţie de guvernare, la căderea Guvernului şi la criză politică şi sanitară.

Mai mult, Ovidiu Florean susține că atât președintele cât şi premierul au ajuns la cote de încredere incredibil de mici.

Ludovic Orban spune că nu exclude posibilitatea de a înființa un nou partid politic

De asemenea, anunțul făcut de cei doi a venit după ce Ludovic Orban a declarat, marți seara, că nu exclude posibilitatea de a înființa un nou partid politic.

„Cei care mă urmează sunt oameni cinstiți, de caracter”, a spus Ludovic Orban, la B1TV.

Dacă Ludovic Orban ar lua această decizie, ar destabiliza complet partidul condus de Florin Cîțu.

„Nu neg această posibilitate (nr. de a fonda un partid nou) . Când iau o decizie o anunț. Eu sunt un liberal. Cred cu tărie în valorile liberale și într-un curent liberal. Cei are mă urmează sunt oameni cinstiți, de caracter”, a conchis Orban.

Ludovic Orban a anunțat, marți dimineața, în plenul Parlamentului, ca va demisiona din grupul parlamentar al PNL. El a precizat că nu demisionează încă și din partid și a denumit gestul său ca fiind „o mică formă de protest”.

„Nu pot fi părtaș la acest mod de a face politică”.

Ludovic Orban a lansat, după alegerile din PNL, mai multe critici la adresa președintelui Klaus Iohannis și al noului președinte al PNL, Florin Cîțu.

Orban îl acuză pe Iohannis că a influențat în mod direct alegerile din PNL, iar Cîțu este doar o marionetă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri