Caută
Close this search box.

Ungaria ia partea Poloniei în conflictul cu UE denunțând „ambiții imperiale”

ungaria

Premierul Viktor Orban şi ministrul ungar al justiţiei, Judit Varga, şi-au declarat sâmbătă sprijinul pentru Polonia, care a declanşat un nou conflict cu Bruxellesul, după ce a contestat printr-o decizie a Tribunalului Constituţional întâietatea dreptului european asupra celui naţional şi a acuzat Curtea de Justiţie a UE (CJUE) că îşi depăşeşte competenţele.

Apartenenţa la UE nu înseamnă că Curtea de Justiţie a UE poate să treacă peste constituţiile naţionale sau că Polonia şi-a transferat în întregime suveranitatea către UE”, a scris Judit Varga pe Twitter, potrivit agenţiei MTI, citată de Agerpres.

Înţelegem deplin răspunsul Poloniei, care a fost declanşat de relele practici ale instituţiilor UE”, a continuat ea, adăugând că „ambiţiile imperiale ale Bruxellesului trebuie oprite”.

În acest timp, Viktor Orban a semnat o rezoluţie de sprijin faţă de Polonia. „Se fac eforturi pentru a priva statele membre de puteri pe care nu le-au cedat niciodată Uniunii Europene, fără revizuirea tratatelor UE şi prin extinderi viclene de competenţe”, remarcă premierul ungar în acest text.

Întâietatea dreptului european trebuie aplicată numai acolo unde UE are competenţă, şi cadrul pentru aceasta este înscris în tratatele fondatoare ale UE”, consideră Viktor Orban.

Tribunalul Constituţional din Polonia a decis joi că unele articole din tratatele UE sunt incompatibile cu Constituţia ţării, punând în discuţie un principiu-cheie al integrării europene. „Organele europene acţionează dincolo de competenţele lor”, a declarat Julia Przylebska, preşedinta Tribunalului Constituţional polonez. Ea a denunţat „ingerinţa Curţii de Justiţie a UE în sistemul judiciar polonez” şi a enumerat o serie de articole din tratatele UE care, conform judecătorilor polonezi, sunt în contradicţie cu legea fundamentală a Poloniei.

Ungaria şi Polonia, ţări conduse de guverne conservatoare, sunt criticate de Bruxelles că încalcă „statul de drept” şi „valorile europene” prin limitarea drepturilor comunităţii LGBT, prin reformele în justiţie sau refuzul de a accepta migranţi.

Citește și: Fiul unui parlamentar şi membru al guvernului indian, acuzat de omor

O serie de proceduri de infringement şi acţiuni la CJUE au fost declanşate împotriva lor de Comisia Europeană, care nu a aprobat încă planurile de redresare şi rezilienţă (PNRR) ale celor două ţări, în timp ce Budapesta şi Varşovia acuză Comisia Europeană şi CJUE de practicarea unor „standarde duble”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri