Caută
Close this search box.

Ungaria se plânge de o ipotetică „nouă ordine mondială globală”

ungaria

Asigurarea dreptului la identitate naţională este vitală pentru orice popor şi stat european, a declarat vineri preşedintele parlamentului ungar, Laszlo Kover, în deschiderea sesiunii plenare a Forumului reprezentanţilor maghiari din Bazinul carpatic (KMKF) care are loc la Budapesta, transmite MTI.

Potrivit acestuia, forţe private cum sunt companiile multinaţionale reprezintă o nouă provocare pentru statele-naţiune, iar miza luptei dintre state şi multinaţionale o reprezintă controlul asupra resurselor financiare, economice, naturale şi umane ale ţărilor.

Puterile private încearcă să slăbească şi chiar să elimine identitatea naţională pentru a stabili o nouă ordine mondială globală, a susţinut acesta, adăugând că înscrierea în lege a dreptului la identitate naţională poate fi „o armă eficientă de autoapărare” a statelor naţiune împotriva puterilor private.

Ministrul ungar al justiţiei, Judit Varga, a subliniat în cadrul sesiunii că Ungaria consideră minorităţile sale naţionale drept o valoare, iar pe vecinii săi drept parteneri.

„Aceste două principii de bază ilustrează felul în care vede Ungaria viitorul Europei”, a spus ea.

Pentru Ungaria sunt foarte importante relaţiile bune cu vecinii şi acest aspect este determinat de situaţia comunităţilor etnicilor maghiari din ţările învecinate, a notat ministrul ungar, potrivit căruia guvernul ungar consideră de asemenea importantă susţinerea organizaţiilor care reprezintă interesele maghiare.

„Nu facem toate acestea cu intenţii ostile, ci cu respectarea cu consecvenţă a principiilor europene”, a asigurat ministrul ungar al justiţiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri