Caută
Close this search box.

USR vrea la guvernare. Cioloş: E nevoie de majoritate, nu de armistiţiu

dacian cioloş

Preşedintele USR, Dacian Cioloş, a transmis, marţi, ca răspuns la scrisoarea deschisă adresată de premierul desemnat Nicolae Ciucă, că România are nevoie de o majoritate, nu de un armistiţiu, menţionând că este posibil ca USR să facă parte dintr-un guvern de coaliţie condus de Ciucă.

„Din punctul nostru de vedere, al USR, România are nevoie de majoritate care să permită guvernarea României, şi nu de un armistiţiu. Din punctul nostru de vedere, o astfel de majoritate este posibilă de data aceasta.

În plus, pentru USR, PNL şi UDMR nu sunt adversari ca să vorbim de un armistiţiu. Noi considerăm că sunt parteneri cu care putem construi împreună şi astăzi am propus din nou premierului desemnat şi colegilor de la PNL soluţii care să ne permită să reconstruim majoritatea.

Deci, acest lucru e posibil, e posibil ca USR să facă parte dintr-un guvern de coaliţie condus de premierul Ciucă, dar pentru asta e important să renunţăm la tergiversări care, iată, prelungesc aceste discuţii inutil şi să ne aşezăm la masă ca să găsim împreună şi să construim împreună aceste soluţii. Acesta este apelul pe care eu îl fac şi colegilor de la PNL şi premierului desemnat Ciucă”, a afirmat Cioloş într-o conferinţă de presă.

El a spus că USR nu susţine un guvern minoritar pentru că are un grad ridicat de instabilitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri