Caută
Close this search box.

Viceprimarul Sectorului 2: Nu avem sesizări legate de alte centre care emiteau adeverinţe false de vaccinare

Viceprimarul Sectorului 2, Alexandra Chirilă, a declarat că nu există alte sesizări privind eliberarea unor adeverinţe false privind vaccinarea împotriva virusului SARS CoV-2.

„Noi, la momentul când am făcut plângerea, aveam trei astfel de suspiciuni, care este numărul actual nu avem de unde să ştim. În acest moment nu avem sesizări legate de alte centre pe care le coordonează Primăria Sectorului 2”, a spus Alexandra Chirilă.

Ea a explicat că Centrul de vaccinare Neghiniţă va fi redeschis atunci când Poliţia va considera că acest lucru este posibil şi că aşteaptă o soluţionare a cazului din partea anchetatorilor.

„Am avut cetăţeni care au încercat să scoată certificatele verzi având certificatele de vaccinare şi nu apăreau ca fiind vaccinaţi au venit la centru, au verificat arhivele, nu-i aveam în arhivă şi atunci am sesizat Poliţia, care o să ne spună exact ce s-a întâmplat”, a mai spus Chirilă.

Poliţiştii Capitalei au efectuat cinci percheziţii şi pun în aplicare 168 de mandate de aducere, într-un dosar privind falsificarea de certificate de vaccinare împotriva COVID-19.

„În luna august 2021, poliţişti din cadrul Poliţiei Sectorului 2 – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, au demarat cercetări cu privire la activitatea mai multor funcţionari publici, detaşaţi la un centru de vaccinare din sectorul 2, care ar fi modificat, fără drept, date informatice implementate în evidenţa persoanelor vaccinate, (…) fiind înlocuite datele persoanelor vaccinate împotriva COVID-19 cu ale unor persoane care nu au fost vaccinate în realitate, având ca scop obţinerea frauduloasă a documentelor care să ateste vaccinarea”, informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB).

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.

Centrul de vaccinare împotriva COVID-19 Neghiniţă a fost închis temporar, după ce procurorii şi poliţiştii au descins joi în această locaţie pentru a ridica probe privind certificate false de imunizare, a informat primarul Radu Mihaiu.

„Începând de azi, centrul de vaccinare Neghiniţă se închide temporar. Deşi în contextul actual e nevoie ca de aer de fiecare centru, suntem forţaţi să întrerupem activitatea pentru o perioadă.

Parchetul, împreună cu Poliţia, au descins azi la prima oră pentru a ridica probele de la faţa locului. Acest centru a ridicat o serie de suspiciuni privind certificate false. Am alertat imediat autorităţile abilitate, iar azi s-a confirmat că astfel de cazuri s-au repetat.

Voi dispune schimbarea în integralitate a personalului din această locaţie. Până când procurorii nu vor finaliza cercetările nu putem risca să mai colaborăm cu nimeni de acolo”, a scris Radu Mihaiu, pe Facebook.

El a menţionat că va schimba întreaga echipă de la Centrul Neghiniţă, iar în cel mai scurt timp activitatea va reporni în această locaţie, pentru că este mare nevoie de imunizare în această perioadă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri