Caută
Close this search box.

VIDEO Dacian Cioloș: Premierul mi-a spus clar și disciplinat ce mandat are

cioloş

Președintele USR Dacian Cioloș a declarat că premierul desemnat Nicolae Ciucă i-a prezentat mandatul pe care îl are de la partid pentru formarea unui guvern minoritar.

Cioloș spune că i-a transmis acestuia că USR susține guvernul doar dacă va fi parte a Coaliției de guvernare. Liberalii vor avea o discuție, unde va fi analizat stadiul negocierilor pentru formarea unei majorități parlamentare.

Prezent în emisiunea „Studio Politic”, vicepreședintele PNL Cristian Bușoi a declarat că „toate celelalte opțiuni sunt posibile”, însă „dacă în discuțiile cu celelalte forțe politice nu duc la o rezolvare, avem și alternativa alegerilor anticipate”, variantă care însă nu ar fi de dorit.

Dacian Cioloș: Nu știu de ce cred colegii din PNL că ne putem înțelege mai bine peste trei, patru luni. Noi trebuie să ne așezăm la discuții acum. La noi nu se pune problema așa. Noi am spus, după ce PNL propune un alt premier noi suntem gata să ne așezăm la masa discuțiilor. De ce să nu avem acum un guvern susținut de o majoritate politică și să avem un guvern minoritar?

În programul de guvernare al domnului Ciucă este și punerea în aplicare a PNRR. Pentru reformele acelea e nevoie de o majoritate care să treacă în Parlament proiectele de lege.

USR nu își pune problema să susțină un guvern minoritar. Nu avem ce să discutăm despre portofoliile pe care vrea să și le împartă PNL cu PSD.

Nu știu dacă se va schimba mandatul de guvern minoritar. USR a făcut o propunere de premier și de guvern săptămâna trecută, noi am propus refacerea coaliției, dacă PNL vrea majoritate cu PSD e liber să o facă. Noi vom ști să ne facem treaba la fel de bine și din opoziție. Problema e ce oferim României și românilor.

Premierul mi-a spus foarte clar și disciplinat că mandatul dat de partid este să negocieze o susținere pentru un guvern minoritar și că nu are alt mandat. Nu mă iau după semne. Suntem oameni maturi și discutăm direct și deschis.

E suficient să exprime PNL un punct de vedere, eu am spus foarte clar care sunt condițiile USR: calendar de reforme, buget și linii de finanțare, reguli clare de funcționare a coaliției și noi am propus să reluăm discuția de la o structură a guvernului așa cum a fost stabilită la începutul coaliției.

Sigur, asta presupune ca PNL să aibă un mandat clar de negociere din partea Biroului Politic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri