Premierul ungar Viktor Orban a acuzat sâmbătă Washingtonul şi Bruxellesul că încearcă să se amestece în politica internă a Ungariei de partea rivalului său la alegerile de anul viitor, Peter Marki-Zay, care a susţinut în paralel că actualul regim de la Budapesta a devenit nesustenabil moral, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Pentru prima dată de când a venit la putere în anul 2010, partidul Fidesz al lui Viktor Orban se va confrunta la scrutinul din aprilie anul viitor cu un front unit al opoziţiei. Toate partidele opoziţiei ungare, şase la număr, incluzând aici social-democraţii, liberalii şi fosta extremă-dreaptă Jobbik redefinită acum ca formaţiune de centru-dreapta, au decis să lase la o parte diferenţele dintre ele pentru a se uni împotriva lui Viktor Orban.
Acestea au desfăşurat o consultarea naţională pentru stabilirea unui candidat comun cu şanse de a câştiga în faţa actualului premier conservator, din care a rezultat tot un conservator, Peter Marki-Zay, în vârstă de 49 de ani şi în prezent primarul unui mic oraş.

Vorbind în faţa a zeci de mii de simpatizanţi adunaţi la Budapesta pentru a marca revolta anti-sovietică din anul 1956, Viktor Orban a spus că Washingtonul şi miliardarul George Soros ajută opoziţia ungară cu bani, reţele de activişti şi mass-media. ”Dar ce contează nu este ceea ce ei doresc la Bruxelles, la Washington şi în mass-media controlate din străinătate. Maghiarii sunt cei care-şi vor hotărî propriul destin. Forţa noastră stă în unitate (…), credem în aceleaşi valori: familia, naţiunea şi o Ungarie puternică şi independentă”, a clamat el.

”Vom opri propaganda agresivă LGBTQ la poarta şcolii” şi a sosit momentul ca Bruxellesul să înţeleagă că ”nici măcar comuniştii nu ne-au putut înfrânge”, a mai spus Orban, cu referire la noua lege ungară împotriva promovării homosexualităţii în şcoli, act normativ ce a agravat conflictul Budapestei pe tema statului de drept cu Comisia Europeană, care din acest motiv refuză să aprobe planul de redresare şi rezilienţă (PNRR) al Ungariei.

La un miting separat al opoziţiei, Marki-Zay a promis că, dacă va deveni premier, guvernul său va elabora o nouă Constituţie, va combate corupţia, va introduce moneda euro şi va garanta libertatea presei. ”Acest regim (al lui Orban) a devenit nesustenabil moral (…) Dinamica pozitivă pe care o avem acum ar trebui să ne ducă (la victorie) în aprilie 2022”, speră candidatul opoziţiei.

Conform sondajelor, Fidesz şi alianţa opoziţiei sunt în prezent umăr la umăr, cu circa un sfert dintre alegători încă nehotărâţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here