Despre nimicuri nonelectorale mi-am propus să scriu azi. Deși pare imposibil pentru perioada zbuciumată și alertă a acestor zile, viața noastră continuă și fără devotamentul excesiv față de politicieni, indiferent de numele lor sau partidul electoral.
De câte ori omul sănătos intră într-o farmacie este privit cu suspiciune, chiar şi de farmacistă. „Ce mai vine şi ăsta pentru un pachet de vată, când poate să-l ia şi din supermarket, nu ştie că aici vin oamenii cu boli grave?” Dacă mai are ghinionul să dea şi de o coadă de bolnavi, atunci lucrurile capătă conotaţii dramatice. Să vezi priviri încrucişate, cercetări minuţioase şi tăcerea unanimă, care dau de înţeles că eşti exclus din start din acel spaţiu mic. Nu eşti de-al lor şi gata, iar concluzia este evidentă: nu este locul omului sănătos în farmacie.
Nici în spital, se înţelege de la sine. Acolo poate fi chiar inoportun să pătrundă omul sănătos. Ce să caute într-o sală de mici intervenţii o faţă destinsă, surâzătoare, decât dacă îi aduce un cadou asistentei. Şi nici în cazul acesta nu se leagă, de ce să dea flori asistentei dacă nu are nici o legătură cu boala? Exerciţiul de imaginaţie poate fi cinic. O femeie frumoasă, de pildă, într-o secție de medicină legală.
Este trist să devii singular într-un peisaj bolnav. Realitatea este cenuşie, iar indicii de morbiditate sunt din ce în ce mai îngrijorători. Nu știu ce este în mintea autorităților, dar le spunem noi: boala poate fi necruțătoare și cu ei la un moment dat.
Când însă realizezi că ţi-au trecut banii şi puterea printre degete şi nu ai facut nimic ca să-ţi justifici funcţia şi salariul, este posibil să nu mai aibă nici o însemnătate. Mult prea târziu pentru a evita dezastrul, ai intrat şi tu în rândurile nesfârşite ale bolnavilor şi te vei pierde în anonimatul suferinţei. Poate, vor spune mulţi, este o față a dreptății, a răzbunării contemporane, de care te scapă doar neputința. Alţii se vor trece așa ca florile de toamnă, fără să înţeleagă nimic din şansa imensă de a îndrepta lucrurile pentru alţii, fără sacrificii, ci doar cu limpezimea necesară unui bun organizator.
Iar dacă vorbim de organizare, am ajuns deja la final. Este punctul în care ne împotmolim de fiecare dată. ”Insuficiența administrării” este boala de care, se pare, nu scapă niciun ministru al Sănătăţii, chiar dacă, la instalare, arată ca un om sănătos şi normal.
