Caută
Close this search box.

Atac cu cuţitul la Ierusalim, soldat cu răniţi

cehia

Un bărbat care a atacat miercuri seara cu cuţitul forţe israeliene, rănind două persoane în Oraşul Vechi din Ierusalim, a fost împuşcat mortal, a declarat poliţia israeliană, relatează AFP.

Doi membri ai poliţiei de frontieră au fost înjunghiaţi în apropiere de yeshiva (şcoală talmudă) pe strada al-Wad, care străbate cartierul musulman din Oraşul Vechi, în Ierusalimul de Est, potrivit unui comunicat al poliţiei.

Contactat de AFP, un purtător de cuvânt al poliţiei a confirmat că atacatorul a fost ucis de forţele de ordine. Potrivit poliţiei israeliene, atacatorul avea 16 ani şi locuia în Ierusalimul de Est, sectorul palestinian al Oraşului Sfânt. Poliţiştii au fost duși la spitalul Hadassah din Ierusalim, a declarat într-un comunicat agenţia de ajutor United Hatzalah.

”Am tratat o femeie rănită moderat şi un bărbat uşor rănit în urma incidentului, i-am dus spre spitalul Hadassah”, a declarat Yechiel Stern, un salvator, potrivit comunicatului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri