Caută
Close this search box.

Becali: Un fost antrenor al FCSB revine în Ghencea

anton petrea

Finanţatorul clubului de fotbal FCSB, Gigi Becali, a anunţat, luni seara, că înlocuitorul lui Edward Iordănescu la conducerea tehnică a echipei este Anton Petrea, antrenor care a mai condus formaţia bucureşteană în sezonul 2020-2021.

„Am semnat contractul cu Toni Petrea, mâine este la antrenament. Nu e Dică antrenor, pentru că e Toni Petrea. Nici nu am vorbit cu Dică, nu ştiu nimic de asta. Eu nu am spus că vorbesc cu el”, a declarat Becali la DigiSport.

„Dacă merg treburile bine, eu nu mă bag peste Toni. Adică să joace 11 meciuri, cum a jucat Edi Iordănescu… Acum sunt 8 puncte diferenţă (n.r. – faţă de CFR Cluj). Deci după 10 meciuri Toni Petrea trebuie să fie măcar la 6 puncte în spate.

Deci să câştige măcar 2 puncte faţă de CFR, pentru că eu cu CFR mă bat la campionat. Edi a jucat 11 meciuri, a venit când erau 7 puncte, iar acum sunt 8. Deci Edi a pierdut un punct. Dacă el câştiga un punct, atunci nu mai pleca”, a adăugat Becali.

Anton Petrea (46 de ani) a mai condus formaţia FCSB între 15 iulie 2020 şi 19 mai 2021. Fost secund al lui Laurenţiu Reghecampf, Petrea nu a mai condus nicio echipă de la despărţirea de FCSB din luna mai.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri