Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că are nevoie în continuare de sprijin guvernamental pentru a menţine echilibrul financiar al instituţiei pe care o conduce, apreciind totodată că încheierea crizei şi revenirea la stabilitate politică deschide calea către soluţiile aşteptate.

„Avem nevoie în continuare de sprijin guvernamental pentru a menţine echilibrul financiar al primăriei, pentru a reuşi să plătim lucrările curente, tranşele la vechile datorii reeşalonate şi pentru a face faţă creşterilor de preţuri. Cred că încheierea crizei şi revenirea la stabilitate politică deschide calea către soluţiile aşteptate”, a scris Nicuşor Dan pe Facebook.
El a precizat că a avut sâmbătă prima întâlnire, „foarte bună”, cu noul premier Nicolae Ciucă, pentru a discuta despre problemele Capitalei şi modul în care Primăria Generală poate colabora cu Guvernul în interesul bucureştenilor.

„I-am spus domnului prim-ministru că urgenţa Bucureştiului e legată de costul termoficării, în condiţiile în care preţurile în sectorul energetic au crescut puternic în acest an şi că e de dorit un efort comun al primăriei, guvernului şi cetăţenilor pentru a acoperi aceste creşteri. Am reafirmat de asemenea intenţia Primăriei Generale de a prelua producătorul de energie ELCEN, pentru a avea la un loc producţia şi distribuţia energiei termice. Am discutat în acelaşi timp despre bugetul municipalităţii şi soluţiile pentru marile investiţii necesare Bucureştiului, precum şi despre problema urbanismului, unde e nevoie de control şi implicare serioasă din partea Inspectoratului de Stat în Construcţii pentru o dezvoltare urbană echilibrată”, a explicat edilul Capitalei.

Potrivit acestuia, premierul Nicolae Ciucă a fost „foarte deschis” faţă de temele ridicate.

„Premierul Nicolae Ciucă a fost foarte deschis faţă de subiectele pe care le-am ridicat şi îi mulţumesc pentru promptitudinea cu care a acceptat să ne întâlnim. Cu privire la subvenţia pentru termoficare, vom avea un răspuns în urma unei analize care se face atât pentru Bucureşti, cât şi pentru celelalte municipii care au cerut sprijin guvernamental. E o chestiune foarte importantă pentru Capitală – chiar critică, începând cu luna ianuarie. Şi, spun din nou, nu e problema singulară a Bucureştiului, ci e o problemă pe care o au şi celelalte mari municipii din România”, susţine primarul general.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here