Caută
Close this search box.

Centrul European de Prevenţia şi Controlul Bolilor îndeamnă statele membre UE să ia rapid măsuri contra Covid

covid

Centrul European de Prevenţia şi Controlul Bolilor (ECDC) îndeamnă statele membre UE să ia ”urgent” măsuri împotriva unei intensificări a epidemiei covid-19 în Europa şi împotriva unei poveri sanitare ”foarte mari” în decembrie şi ianuarie, relatează AFP.

Directoarea agenţia UE însărcinată cu bolile Andrea Ammon recomandă, de asemenea, vaccinarea ci o doză de vaccin anticovid ”booster” a tuturor persoanelor în vârstă de peste 18 ani, dar mai ales a persoanelor în vârstă de peste 40 de ani.

ECDC îndeamnă totodată la o creştere a nivelului vaccinării în UE, mai ales în ţările aflate în întârziere.

Nivelul vaccinării în UE şi în cele trei state membre ale spaţiului economic european – care se află în continuare sub 70% din populaţia totală – ”lasă o prăpastie largă a vaccinării care nu poate fi acoperită rapid şi care dă (noului) coronavirus un spaţiu uriaş să se răspândească”, subliniază ECDC.

”Trebuie să ne concentrăm urgent să acoperim această rămânere în urmă a imunităţii, să propunem doze booster şi să reintroducem măsuri nefarmaceutice”, subliniază într-un mesaj video Andrea Ammon.

Ea lansează acest avertisment la o zi după ce OMS Europa a avertizat că se teme de 700.000 de morţi suplimentare până la primăvară în întreaga regiune OMS Europa, din care fac parte peste 50 de ţări din Europa şi Asia Centrală.

Ultimele scenarii ECDC ”arată că posibila povară a variantei delta în UE va fi foarte mare în decembrie şi ianuarie, dacă nu se aplică măsuri în domeniul sănătăţii publice acum, în combinaţie cu eforturi de creştere a părţii vacnate în populaţia totală”.

În UE, 67,7% din populaţie a fost vaccinată complet, însă există o diferenţă ameţitoare între statele membre.

Astfel, potrivit unor date publicate marţi, doar 24,2% dintre bulgari s-au vaccinat în Bulgaria, în timp ce în Portugalia s-au vaccinat 86,7% dintre portughezi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri