Caută
Close this search box.

Ciolacisme. „Dîncu va ocupa portofelul Apărării”

ciolacu

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a explicat, după validarea miniștrilor PSD din Guvernul Ciucă, de ce partidul l-a propus pe Vasile Dîncu la minsterul Apărării.

Acesta a explicat că deși Ardealul nu este un fief electoral PSD, trebuie sa se gaseasca un reprezentant al acesti regiuni în Guvern. În momentul în care vorbea despre nominalizarea făcută, Ciolacu a încurcat portofoliul cu portofelul.

Legat de faptul că Mihai Tudose s-a opus în ședința PSD ca Dîncu să fie ministru, președintele PSD a spus:

„Colegul și prietenul meu Mihai Tudose a avut o opinie, în cadrul Consiliului Politic Național. Și este normal să aibă și altă opinie decât majoritatea. În schimb, decizia majoritară a fost ca domnul Dîncu să fie desemnat din partea PSD, să ocupe portofelul de ministru al Apărării”.

De asemenea, întrebat despre relația sa cu premierul desemnat Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu a spus:

„Intimă, sentimentală? Ce fel de relație, că nu am înțeles. Nu avem nici afaceri, nu suntem nici prieteni de familie, suntem cunoștințe.

Nu am fost cu domnul Ciucă la o aniversare, la un pahar de vin sau vreun concediu. Ne cunoaștem de când eram viceprimar la Buzău și am avut o relație instituțională.”

Marcel Ciolacu a explicat cu greu și ce îl recomandă pe viitorul ministru al Economiei pentru a ocupa această poziție. Marius Humelnicu, în prezent senator, a fost fotbalist până în 2007, city manager în Galați și secretar de stat în Ministrul Transporturilor.

„Vorbiți de domnul Humelnicu? Senatorul de Galați? Care este președintele comisiei de….IT din Senat, comisie decizională? Am înțeles că este inginer și are toată susținerea noastră pentru acest domeniu. Veți vedea, va veni în fața dumneavoastră și veți afla. Sper să fie un ministru pe așteptările românilor”.

Întrebat cine l-a recomandat, Ciolacu a răspuns: „A venit din partea organizației Galați. Așa funcționează un partid. Pe dvs. când vă urcă în trepte, nu e același sistem? (n.red. Jurnalist: Nu). Vă recomandă șeful”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri