Caută
Close this search box.

Cîțu, tacticos, despre negocierile cu PSD: „Nu aș grăbi lucrurile. În Olanda sunt negocieri din martie”

cîţu

Președintele PNL, Florin Cîțu, a declarat, după o nouă rundă de negocieri cu PSD, că discuțiile sunt într-o direcție bună, însă nu s-a ajuns la un acord, în legătură cu creșterea pensiilor, a salariilor și a alocațiilor.

Cîțu a spus că negocierile vor continua mâine. Liberalii au programată o ședință a conducerii în această seară, în care trebuie să discute variantele de premier.

„Noi vrem să dăm primii premierul. Președintele are atribuțiile de a alege premierul. Noi vom veni cu o variantă, ne vom înțelege cu cei de la PSD, trebuie să mergem cu un nume. Este un premier al Coaliției. Nu va merge PNL cu un premier la Cotroceni. Atunci nu mai are sens să facem Coaliție”, a declarat Florin Cîțu.

Președintele PNL susține că programul de guvernare este aproape finalizat, însă mai urmează noi discuții pe partea de finanțe, fiind așteptate date noi de la minister. Acesta s-a referit la creșterea pensiilor cu 11%, cerută de social democrați.

„Măsura cu care au venit inițial social democrații înseamnă 11 miliarde în plus la buget, dar un deficit de 17 miliarde. Căutăm resurse la buget. Mai avem o variantă pe care o evaluăm în această seară și s-au schimbat puțin lucrurile.

Pe pensii e o discuție. 11% este mult prea mult și atunci căutăm variante. Sunt mai multe măsuri, salarii și alocații, ne uităm la tot pachetul. (…) Suntem într-o direcție bună. Toată lumea a înțeles că nu se poate.

Se lucrează pe cele două variante simple, pe partea de cheltuieli și de venituri. Optimizarea fiscală, sunt câteva măsuri în PNRR să vedem dacă le putem implementa mai repede. La redevențe s-a cerut o analiză să vedem ce se întâmplă în celelalte țări europene”, a precizat Cîțu.

„Justiția, lucrurile sunt clare. Suntem toți de acord că vrem să ridicăm MCV dar așteptăm textul de la specialiștii juriști”, a mai declarat șeful PNL.

Acesta a spus că negocierile vor fi reluate miercuri și că nu vrea să grăbească lucrurile.

„Această coaliție vine după o perioadă lungă în care cele două partide au avut opinii clar diferite. Nu aș grăbi lucrurile, vreau să facem ceva care să dureze nu să ne trezim peste două luni de zile că rupem coaliția.

Dacă mai e nevoie de o zi în plus, o vom folosi. Va mai fi o discuție mâine. În Olanda sunt negocieri din martie, toată Europa e în criză. Vrem să găsim compromisul cel mai bun pentru această situație”, a mai spus Florin Cîțu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri