Ar trebui să învețe și România câte ceva din lecția europeană, predată la superlativ de Finlanda, înainte de pandemie: să rezolve pentru totdeauna problema spinoasă a politicilor sociale.
Să ne aducem aminte că, numai o lună înaintea alegerilor, premierul de atunci a demisionat din cauza unui proiect social eșuat.
Juha Sipilä recunoștea la acel moment că reforma asistenței sociale și medicale a fost proiectul asumat sută la sută de guvernul finlandez. Cum ar spune guvernul Cîțu, și-au asumat răspunderea. Ca să vă dați seama de dimensiunea programului, presa vorbea despre cea mai mare reformă a țării de la cel de-al doilea război mondial încoace. Când rapoartele experților au confirmat eșecul iremediabil al reformelor, premierul Sipilä și-a depus, fără discuții, demisia.
Să explicăm, în rezumat, ce s-a întâmplat. Finlanda are un sistem descentralizat de programe de sănătate și asistență socială, administrat de comunitățile locale. Calitatea și accesul la serviciile medicale erau gestionate diferit, în funcție de regulile aplicate de fiecare regiune în parte. Diferențele majore de administrare au generat liste mari de așteptare pentru pacienți, asociate cu costuri uriașe pentru sistem. O combinație care, desigur, conduce la faliment.
Reforma a fost menită să abordeze aceste inegalități și să reducă costurile crescânde ale sistemului de sănătate. Soluția propusă de guvernul Sipilä a inclus centralizarea administrației la nivel regional.
În Finlanda, partidele politice și-au făcut treaba și au încheiat un pact pe tema reformării. Cu toate acestea, diferențele de opinie, de ordin politic, referitoare la detaliile de implementare s-au numărat printre cauzele eșecului.
Sănătatea reprezintă un subiect sensibil, care pune presiune pe toate guvernele din țările Uniunii Europene. Fenomenul de îmbătrânire, predominant, presupune utilizarea unor mecanisme de reducere masivă a costurilor, multe dintre sistemele de sănătate aflându-se în colaps.
Cu toate inechitățile menționate, vorbim de o țară unde sistemul funcționează și instituțiile adiacente sunt implicate, cu scopul de putea gestiona toate cazurile, de la fractura simplă până la pandemie.
Vă mai amintiți de îndârjirea cu care Raed Arafat s-a opus privatizării serviciilor de ambulanță? Nu știu dacă a făcut bine sau rău, dar vă spun cum au rezolvat finlandezii: responsabilitatea organizării serviciilor de ambulanţă aparţine spitalelor locale, cum ar fi la noi cele județene.
La rândul lor, spitalele contractează cu pompierii, adică serviciul public, sau organizează concurs la care participă atât companiile private, cât şi pompierii. În ambele cazuri, plata se face din bugetul local, iar eligibilitatea vizează vechimea mașinilor, viteza optimă cu care se ajunge la solicitanți și calificarea personalului.
Revenind, chiar dacă sistemul pare impecabil, e nevoie de o reconfigurare pentru a fi funcțional pe termen lung. Iar partidele politice, repet, la unison, participă activ la acest proiect, preluat acum de actualul guvern, condus de tânăra și ambițioasa Sanna Mirella Marin.
Sănătatea reprezintă un subiect sensibil, care pune presiune pe toate guvernele din țările Uniunii Europene. Fenomenul de îmbătrânire, predominant, presupune utilizarea unor mecanisme de reducere masivă a costurilor, multe dintre sistemele de sănătate aflându-se în colaps.
Cu toate inechitățile menționate, vorbim de o țară unde sistemul funcționează și instituțiile adiacente sunt implicate, cu scopul de putea gestiona toate cazurile, de la fractura simplă până la pandemie.
