Caută
Close this search box.

FPTR cere viitorului Guvern introducerea voucherelor de vacanţă, pentru bugetari

introducerea voucherelor

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) solicită coaliţiei parlamentare ca viitorul Executiv să acorde, din ianuarie, tichete de vacanţă personalului bugetar, potrivit unui comunicat remis vineri de organizaţia patronală.

„FPTR, singura federaţie reprezentativă la nivel de ramură turism, speră ca programul de guvernare negociat de coaliţia majoritară să fie însuşit şi îmbunătăţit de prim-ministrul desemnat şi să poată fi aplicat începând cu data de 01.01.2022, astfel încât să se acorde din nou vouchere de vacanţă inclusiv personalului bugetar, excluzând posibilitatea acordării primelor de vacanţă”, se precizează în comunicat.

Patronatele din turism consideră că aceste modificări sunt esenţiale pentru demararea unui program real la nivel naţional de refacere a sănătăţii oamenilor, implicit a forţei de muncă, după cei doi ani de pandemie.

Conform organizaţiei patronale, Comitetul Director al FPTR a înaintat aceste propuneri, prin Confederaţia Patronală UGIR, preşedinţilor principalelor partide politice parlamentare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri